Încercarea lui Ovidiu Tender de a scăpa de câțiva ani din pedeapsa cu închisoarea a fost oprită de magistrații de la Tribunalul Timiș. Judecătorii au decis, luni, să respingă ca inadmisibilă contestația omului de afaceri având ca obiect înlăturarea pedepsei pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
Înfiinţat iniţial ca un centru experimental la Timişoara, prin care s-a urmărit testarea sancţiunilor alternative la detenţie în cadrul comunităţii, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş a aniversat zece ani de activitate, în cadrul unui eveniment festiv organizat la primărie.
Suspecţi acuzaţi că au tâlhărit un bătrân de 80 de ani din localitatea Lenauheim, judeţul Timiş, sunt audiaţi de procurori şi vor fi prezentaţi, în cursul zilei de vineri, magistraţilor Judecătoriei Sânnicolau Mare pentru eliberarea mandatelor de arestare preventivă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 4 mai, vă puteți bucura de atmosfera de Paști la târgul din centrul orașului.
Capitală Culturală
Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade va prezenta în Veneția, orașul celebrei Bienale de Artă, într-un spațiu vechi de peste 900 de ani, o expoziție apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă, ce aparține artistei Tincuța Marin.
Mapamond
O fabrică germană, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu masiv, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
Patru linii de tramvai, patru linii de troleibuz și trei linii de autobuz ale STPT, care circulă din centrul orașului spre mai toate zonele orașului, vor avea program prelungit în noaptea de Înviere. Acestea vor circula până la ora 3:30, cu o pauză de la miezul nopții până la 1:30.
Mapamond
Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume când acest tip de comportament a fost observat la un animal sălbatic, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Pentru copilașii și bunicii beneficiari ai serviciilor Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Săptămâna Mare a fost una plină de bucurii, cadouri și timp petrecut împreună. Iepurașul a venit la sute de beneficiari ai DAS, cu pachețele pline de bunătăți, flori, muzică și zâmbete blânde, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște.
Ştiri din Timiș
În Vinerea Mare, la Mănăstirea de la Timișeni-Șag, lângă Timișoara, măicuțele au vopsit ouăle pentru Paști. Aproape o mie de ouă au fost vopsite printr-un procedeu „bio”, cu coji de ceapă. Ouăle roșii vor fi puse pe masa de Paști, iar unele vor fi date nevoiașilor.
Eveniment
Accident de muncă petrecut joi, în localitatea Petrila din județul Hunedoara. Un bărbat a fost descoperit mort de patronul firmei la care lucra. El ar fi fost strivit de componentele metalice ale unui utilaj.