Atenţie dacă obişnuiţi să vă lăsaţi maşina în parcare la Modex, la Hotel Central sau în spatele magazinului Bega, adică într-una din cele trei parcări din zona centrală a Timişoarei unde accesul era controlat până nu demult prin bariere. De luni nu veţi mai putea parca în aceste locuri dacă aveţi abonament TimPark. Va exista doar modalitatea de plată prin intermediul telefoniei mobile, iar tarifele de parcare vor fi duble!
Reprezentanţii societăţii Administrarea Domeniului Public (ADP) Timişoara au decis să scadă tariful de la 3,5 lei la 3 lei pe oră în noua parcare subterană din Piaţa 700. Asta, după ce oficialii ADP au putut constata că parcarea stă mai mult goală decât plină, iar mulţi şoferi continuă să îşi lase maşinile pe mijlocul drumului şi pe trotuare în zona Direcţiei de Finanţe.
Pretul la energia electrica va creste pana la finele lunii iunie cu 5%, atat pentru populatie, cat si pentru consumatorii industriali. Actualul Executiv mentine in memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la energie electrica asumat de Guvernul Boc.
Parlamentul European reunit intr-o minisesiune plenara la Bruxelles, a adoptat raportul "Roaming 3", care prevede o reducere substantiala a preturilor la convorbirile si transferul de date in roaming, incepand cu 1 iulie 2012.
Proiect de lege adoptat vineri de Guvern si transmis Parlamentului pentru aprobare: preturile energiei electrice urmeaza sa se liberalizeze pana in anul 2013 pentru consumatorii industriali si pana in 2017 pentru clientii casnici.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7
Eveniment
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.