Iubitorii de muzică retro au petrecut, sâmbătă noaptea, pe hit-urile anilor 40-50 în clubul Swing. Timișorenii au dansat și s-au distrat până dimineața, mai ales că unii au ales să-și serbeze ziua de naștere în acest local. Muzica live a fost „la putere” în clubul Jaxx din Timișoara, unde a concertat trupa Flat, iar publicul a avut ocazia să asculte cover-uri celebre.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani și-a dat foc sâmbătă, în grădina din spatele casei, la Giarmata Vii. Fiul și nepotul său au sărit să îl ajute, reușind să stingă flăcările până la venirea autorităților.
Copilașii din mai multe centre de plasament din Timiș sunt invitați la evenimentul „La Crucea lui Isus”, unde vor cânta melodii bisericești, iar, după aceea vor lua prânzul festiv alături de organizatorii de la o asociație creștină din Timișoara. În aceeași zi va avea loc și Marșul Învierii, cu pornire din fața Catedralei Mitropolitane.
În așteptarea Sfintelor Paști, pregătirile din Sâmbăta Mare intră pe ultima sută de metri. În această zi, fiecare detaliu este pus la punct pentru sărbătoarea ce urmează.
Pentru cei care au ținut Postul Paștelui, cel mai greu post al anului bisericesc, revenirea la dieta obișnuită poate crea un șoc pentru organism. În mod tradițional, în Duminica Învierii Domnului, pe masa românului se găsesc cele mai gustoase, dar și consistente, preparate.
Interpreți cunoscuți vor întreține atmosfera de Paște la Ruga Giroceană. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Andreea Voica, Puiu Codreanu și Georgiana Lobonț.
Noaptea de Înviere este un moment încărcat de emoție și foarte important pentru credincioși. Astfel, fiecare își dorește să petreacă aceste clipe într-un loc cât mai frumos.
1
Sâmbătă, 4 mai, vă puteți bucura de atmosfera de Paști la târgul din centrul orașului.