Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, vede drept o umilință pentru președintele PNL Timiș schimbarea lui Dan Idolu din funcția de director al Aeroportului Internațional Timișoara cu generalul Dorel Grădinaru, pe care îl consideră „omul lui Marcel Vela”. Social-democratul avertizează că mai e doar un pas până la fuziunea aeroporturilor din Timișoara și Arad, o mișcare încercată și în vremea guvernării PDL.
Localitatea Săcălaz a fost lovită de un scandal... educațional. Lucian Fota, directorul școlii din localitate, urmează să fie schimbat din funcție, acuzat de „derapaje emoționale”. Primarul din localitate spune că mai mulți profesori și învățători au avut nevoie de consiliere psihologică, dar managerul școlii are suportul părinților elevilor, care vor chiar să protesteze.
Ioan Ladislau Elek, director executiv pe Colectare în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara a preluat temporar funcția de conducător al instituției. Acesta vine în locul lui Ioan Dragomir, care s-a aflat pe acest post din 10 aprilie 2017, prin delegare, care însă nu a mai fost prelungită.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Turism
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
1
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
8
Azi în Timișoara
Duminică puteți să vă bucurați de o plimbare în centrul Timișoarei sau de un recital de pian.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din tot județul vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
15