O parte dintre spectaculoase lucrări ale celebrului Salvador Dali, vor ajunge, în premieră și la Timișoara. Vernisajul va avea loc la sfârșitul săptămânii, iar în prim-plan se vor afla ilustrații realizate de artist după capodopere ale literaturii universale precum „Divina Comedie” sau „Bătrânul și marea”. Directorul Muzeul de Artă, Victor Neumann, spune că amatorii de artă vor putea să descopere și alte gravuri fascinate, fiind vorba de aproximativ 200 de lucrări.
Purgatoriul „Divinei Comedii” sau „Bătrânul și Marea” de Ernest Hemingway sunt doar câteva dintre operele literare pe care celebrul Salvador Dali le-a ilustrat în modul său unic. Timișorenii vor avea ocazia să descopere capodoperele lui Dali chiar la ei în oraș, totul datorită unei expoziții de gravuri de la Muzeul de Artă din Timișoara.
Cinefilii din orașul de pe Bega vor avea ocazia să urmărească scurtmetrajul „Un chien andalou”. Este vorba despre filmul la care a contribuit și celebrul artist Salvador Dali.
Sănătate
Noua Maternitate Bega a fost intabulată. Acest pas este unul dintre cei necesari pentru a putea deveni operațională. Activitatea în secțiile din noul spital ar putea începe în jurul datei de 1 Iunie.
România
Potrivit unui raport citat de The Guardian, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, scrie News.ro.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” organizează în perioada 19-26 mai a cincisprezecea ediție a Festivalului Euroregional de Teatru - TESZT, iar biletele s-au pus în vânzare online și la teatru. Sunt pregătite peste 20 de evenimente pentru spectatori.
Horoscop
Planeta Saturn este a șasea planetă de la Soare și a doua ca mărime din Sistemul Solar. Saturn este numit după zeul roman Saturnus, echivalentul zeului grec Kronos. Din perspectiva Astrologiei, Saturn este o planetă karmică, este Lordul Karmei, Profesorul Zodiacului, este simbolul timpului, al maturității, disciplinei și al înțelepciunii. Este o planetă transgenerațională care are un cuvânt de spus în destinul nostru.
Azi în Timișoara
Joi, 2 mai, puteți vizita Târgul de Paști Timișoara.
Ştiri din Timiș
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe Autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina din județul Timiș, potrivit Hotnews.ro.
1
Ştiri din Timiș
Parcarea din Calea Girocului, de la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu Cosminului, a fost finalizată la mijlocul lunii aprilie. Cel puțin partea care a ținut de SDM, pentru că acum se lucrează și la înverzirea spațiilor cu pământ.
2