Timisoreanul MikeF aka Fratziman a lansat un nou videoclip. „Povestea noastră" este un single cât se poate de personal, inspirat din viaţa reală a muzicianului.
Cariere de Poveste
Ionel Tuțac este pastor și liderul Bisericii Baptiste din vestul țării. De asemenea, este președintele Asociaţiei Renaşterea Familiei. În ultimii ani, și-a prezentat colecția ce conține peste 1.000 de cărți sfinte în diferite localități din România sub egida „Muzeul Bibliei”.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 6 - 12 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 6 mai, vă puteți bucura de ultima zi la târgurile de Paști din oraș sau să participați cu cei mici la o vânătoare de ouă.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
4
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.