Primăria Timişoara anunţă realizarea a încă opt piste pentru biciclişti, pe unele dintre principalele artere de circulaţie din oraş.
Ana Munteanu, coordonator Verde pentru Biciclete, a aflat, prin intermediul TION, că, în curând, Timișoara va avea prima șosea cu piste de biciclete late de un metru și jumătate, cu trasee speciale, care vor fi amenajate pe trotuare. Ana Munteanu se declară dezamăgită de această veste și acuză o „lipsă de transparență și de consultare” în derularea acestui proiect, respectiv la realizarea pistelor, care o „sperie profund”.
Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara au demarat o campanie împotriva şoferilor care îşi parchează autovehiculele pe pistele pentru biciclişti blocând practic trecerea acestora. Agenţii au aplicat deja sancţiuni în mai multe zone din oraş în ultimele zile, iar verificările continuă.
Peste 120 de proiecte s-au adunat in cadrul programului destinat realizarii de piste pentru biciclete in Romania. Primariile comunelor s-au intrecut sa ceara bani ca sa creeze conditii pentru biciclisti: peste 200 milioane lei in total. Amatorii de pedalat ar fi incantati daca banii s-ar cheltui pentru realizarea de piste de biciclete in adevaratul sens al cuvantului, nu doar pentru delimitarea cu vopsea a unor bucati de trotuar, intrerupte de borduri, copaci, rampe de acces, fara a fi interconectate intre ele, asa cum sunt exemple in multe parti din tara.
Autoritățile județene din Timiș au organizat vineri seară „Balul Mocioni”, eveniment festiv dedicat monumentului istoric din Foeni, Timiș, care este revitalizat în această perioadă. Cu sprijinul unei asociații din Timiș și parteneri din Islanda, conacul Mocioni a fost deja pus în valoare, prin activitățile educaționale și conexe care au avut loc și încă se desfășoară în Timișoara dar și în Foeni. Constructorii sunt, însă, în întârziere, iar cei de la Consiliul Județean Timiș i-au notificat că vor exista penalități după 30 aprilie.
La Timișoara a devenit o tradiție ca sâmbătă, cu o zi înainte de Sărbătoarea Floriilor, să aibă loc o procesiune pe străzile orașului. Aceasta începe de la ora 17, existând două puncte de plecare spre Catedrala Mitropolitană.
Accident cu final nefericit, la Orăștie. O fetiţă de patru ani a fost lăsată nesupravegheată și a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Ea a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Sâmbătă, 27 aprilie, au loc lucrări realizate de SDM Timișoara în oraș.
Sâmbătă, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte are loc Harababura Fair. Mai puteți merge la un film, la o lansare de carte și expoziție de fotografii sau la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, scrie Agrepres.
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a anunțat, vineri, că angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Planul anunțat cu aproape un an în urmă pentru Colterm este mai aproape de a deveni realitate. Vorbim de ideea conducerii Primăriei Timișoara de a lua partea de transport și de distribuție din atribuțiile actualei societăți și de a o da unei alte entități. Aceasta entitate, se pare, va fi un serviciu public. Momentan, însă, actuala înțelegere, care expiră în iunie, va fi prelungită până în august.
4