Fenomenul migrațional este momentan ținut sub control la granița cu Serbia, însă poate oricând scăpa de sub control. Este opinia comisarului șef Iliuță Cumpănașu, conducătorul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș. Oficialul spune că instituția condusă de el încă funcționează pe o schemă gândită în 2011, atunci când nu exista problema migranților. Schema este oricum incompletă.
Marius Craina, noul director al Spitalului Judeţean Timişoara, care a fost numit marți în funcţie, spune că una dintre problemele cele mai stringente este la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Aici, lipsa de personal este deja gravă.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu este de acord cu o recentă decizie de Guvernului Ponta care vizează reducerea unor posturi din administraţia publică locală. Edilul-şef al municipiului compară această măsură cu deciziile luate în timpul comunismului şi solicită mână liberă şi un plafon de cheltuieli de personal.
Toţi vor să plece în străinătate: pacienţii, medicii, asistenţii. Nu mai există nici un argument care să-i ţină pe loc. Pacienţii găsesc în spital condiţii mizere, medicii nu au materiale cu care să lucreze, iar asistenţii medicali au salariu de ruşine. În spitalele timişorene - catalogate „de vârf”, „regionale”, „de clasa întâi” - problemele şi lipsurile pot primi aceleaşi atribute.
Piaţa timişoreană a locurilor de muncă din domeniul comercial se confruntă cu o problemă tot mai des întâlnită în toate domeniile. Este vorba de fluctuaţia de personal, mai ales în ceea ce priveşte angajaţii tineri. Mirajul găsirii unui job de calitate în străinătate goleşte piaţa muncii de lucrători comerciali, mai ales vara.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.