Timişoara va avea cei mai mulţi rugbişti de la un singur club în lotul lărgit pe care selecţionata României îl va avea în cantonamentul dinaintea Cupei Mondiale. Nu mai puţin de opt jucători, inclusiv cei doi stranieri naturalizaţi, Kinikinilau şi Morrison, dar şi Rădoi, venit de curând din Anglia, la Timişoara.
Un nou succes timişorean pe piaţa românească a transferurilor rugbistice. RCM Timișoara a semnat pe un an şi jumătate cu Andrei Rădoi, jucător de naţională care a evoluat în campionatul englez. Deşi ar fi fost o soluţie excelentă pentru echipa deja secăturită de convocări, Rădoi şi-a parafat noul acord şi a şi plecat spre selecţionata României.
Finalul de sezon va fi extrem de dificil pentru cei de la Timişoara Saracens RCM. Nu mai puţin de 15 jucători vor lua drumul diferitor selecţionate ale României, inclusiv trei străini naturalizaţi. În aceste condiţii, echipa va fi nevoită să se prezinte la meciuri cu juniori în componenţă.
Naţionala Under 18 a României a câştigat primul meci din dubla de amicale cu selecţionata similară a Danemarcei, programate la Timişoara. Scorul final al partidei a fost 2 – 1, urmând ca joi de la ora 17 să aibă loc şi cea de a doua partidă.
Fotbaliştii de la grupele de juniori ale clubului ACS Poli Timişoara reprezintă cu succes oraşul la echipele naţionale de juniori. Ei au activat în meciurile reprezentativelor U16 şi U17.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7
Eveniment
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.