Un nou partid a apărut pe scena politică, în luna august. Este vorba de M10, formaţiune ce a susţinut-o pe Monica Macovei în candidatura la Preşedinţia României. În Timiş, filiala a adunat mai mulţi profesori şi oameni de cultură.
Europarlamentarul Monica Macovei s-a aflat sâmbătă la Timișoara pentru a lansa filiala de Timiș a Asociației M10, la cârma căreia se află. În viitorul apropiat organizația se va transforma în partid politic, iar Macovei promite că va schimba radical pulsul politic. În timpul vizitei la Timișoara, fosta PDL-istă a vorbit și despre „scandalul Ponta” și a declarat că prim-ministrul trebuie neapărat să demisioneze.
Rezultatul votului de duminică, 2 noiembrie, este unul care arată că se produce schimbarea în România. În turul al doilea, din 16 noiembrie, românii au de ales între România lucrului bine făcut, o Românie normală și România lucrului prost făcut. Klaus Iohannis este singurul candidat rămas în competiţie care garantează independenţa justiţiei şi întărirea statului de drept.
Monica Macovei se află pentru două zile la Timişoara. Vineri dimineaţă candidatul independent la prezidenţiale s-a întâlnit cu oamenii de cultură de la Timişoara, la Salonul Vega, urmând ca pe parcursul celor două zile să aibă mai multe întâlniri, inclusiv cu Traian Orban, preşedintele Memorialului Revoluţiei din Timişoara.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce o un incendiu a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
3
Eveniment
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.
Capitală Culturală
Autoritățile județene din Timiș au organizat vineri seară „Balul Mocioni”, eveniment festiv dedicat monumentului istoric din Foeni, Timiș, care este revitalizat în această perioadă. Cu sprijinul unei asociații din Timiș și parteneri din Islanda, conacul Mocioni a fost deja pus în valoare, prin activitățile educaționale și conexe care au avut loc și încă se desfășoară în Timișoara dar și în Foeni. Constructorii sunt, însă, în întârziere, iar cei de la Consiliul Județean Timiș i-au notificat că vor exista penalități după 30 aprilie.