Pe lista celor care au primit distincţia de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara se află, de vineri, şi conducătorul uneia dintre cele mai mari companii din România, principalul producător şi comerciant de combustibili de pe piaţă. Mariana Gheorghe a primit distincţia într-un cadru festiv, vineri, la UVT.
Mariana Gheorghe, directorul general Petrom, se poate mandri in continuare de realizarile de exceptie ale companiei, in plina criza: in primele trei luni ale acestui an, societatea a inregistrat un profit trimestrial record, cu 65% mai mult fata de acelasi interval din 2011, si vanzari in crestere cu 21% fata de lunile ianuarie-martie anul trecut. In aceasta perioada, contributia Petrom la rezultatul grupului austriac OMV a urcat cu 46%!
Petrom a majorat, de marti, pretul benzinei cu sase bani pe litru - e un anunt pe care l-am auzit de nenumarate ori in ultimii ani. OMV Petrom a estimat recent ca va inregistra in 2012 un nou profit record, de 3,784 miliarde lei, depasind castigul istoric obtinut anul trecut.
Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, ii bate obrazul presedintelui Traian Basescu - care acuzase compania de exces de profit in perioada de criza, o facuse imorala, o acuzase de lipsa de fair-play si practici incorecte, enumerand cate a facut aceasta pentru Romania: Sper insa sa isi reconsidere aceasta atitudine - in sapte ani, Petrom a platit 45 de miliarde de lei, ca taxe, catre statul roman!
Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, sustine ca gazele din Marea Neagra ar putea face Romania independenta de importuri. Si, in plus, vor fi acolo investitii de miliarde de euro!
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7
Eveniment
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.