Compania de Drumuri și compania italiană care a construit lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva nu au reușit să ajungă la un acord asupra preluării proiectului inițial pentru secțiunea de autostradă E2, care include tunelurile pentru urși. Astfel, proiectul tehnic și cel de execuție vor fi scoase la licitație „la pachet”. Sectorul cu tuneluri al autostrăzii, însumând 14 kilometri, urma să fie construit între Margina, acolo unde se termină cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, și Holdea, unde pe lotul 3 a fost demarată realizarea unui nou nod rutier.
Cariere de Poveste
Adriana Castaian, profesoară de limba germană: „Copiii ar trebui susținuți să facă ceea ce le place”
Adriana Castaian a studiat limbile germană și franceză la Universitatea de Vest din Timișoara. Primul său loc de muncă este și actualul. Astfel, Adriana Castaian îi învață limba germană pe elevii de la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu, fostul MIU. De asemenea, le predă germana și micuților care frecventează clubul pe care îl deține. Face acest lucru gratuit și spune că primește în schimb dragostea necondiționată a prichindeilor.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Paștele e #magnifique și nu ar putea fi altfel cu noile arome de babka propuse de Madame Magnifique, brandul care își propune să ofere altceva în materie de brutărie, patiserie și cofetărie.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
3
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
6