Au trecut șase luni de când părintele Varlaam, „Padre”, așa cum era cunoscut de apropiați, s-a stins din viață. Duminică va avea loc slujba de pomenire, dar și lansarea primului volum de carte al părintelui, „IUBIREA CARE NE ZIDEȘTE. Zece cuvinte către ucenici”, în Casa Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.
Cunoscutul istoric Lucian Boia se va afla la Timișoara la sfârșitul lunii. Doritorii vor avea ocazia să-l întâlnească autor în cadrul unei sesiuni de discuții și autografe, în care vor afla totul despre noul său volum „Cum s-a romanizat România”.
Istoria Timișoarei va fi marcată în acest sfârșit de săptămână. Locuitorii urbei sunt invitați să participe la lansarea cărții „Timișoara – povestea orașelor sale”. De asemenea, pentru participanți s-au pregătit o expoziție foto și un concert Peregrinii.
„La limită”, așa se numește romanul Dianei Farca, volum care va fi lansat în luna iunie. Cartea va fi prezentată în cadrul unui eveniment la care participanții vor putea să primească autografe, să discute cu autoarea și să se bucure de un recital Teo Milea, cunoscutul pianist.
Lucian Mîndruță își lansează, în acest sfârșit de săptămână, culegerea de statusuri de pe Facebook. Este vorba despre volumul „Share!”, care se concentrează asupra fenomenului social media care a avut loc în perioada campaniei electorale din noiembrie 2014 și care a dus la o exemplară mobilizare la vot. Jurnalistul va fi prezent și în orașul de pe Bega, iar timișorenii vor avea ocazia să-i adreseze întrebări.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.