„Nu sunt un fotbalist agresiv, care să atace prin alunecare, dar cred că trebuie să dăm mai mult în teren”, declara Ianis Zicu, înaintea meciului de miercuri cu Târgu Mureş. Fotbalistul alb-violet spune că nu a mai văzut atât de mult ghinion ca şi în primele etape din actuala stagiune la ACS Poli Timişoara, dar şi că victoria în meciul cu fosta sa echipă estre extrem de importantă.
ACS Poli Timişoara se antrenează în efectiv complet, după ce în Slovenia au ajuns şi cele două vedete care au semnat cu clubul bănăţean, Ianis Zicu şi Alexandru Curtean. În continuare, Pedro Henrique este indisponibil, având o entorsă la genunchiul piciorului drept.
Vești bune pentru fanii ACS Poli Timișoara. Ianis Zicu a ajuns, joi dimineața, la club pentru a semna cu echipa timișoreană. El este cel de-al doilea transfer important din acest sezon pentru ACS Poli, după ce, marți, Daniel Popescu a semnat oficial cu poliștii.
Managerul sportiv al ACS Poli Timişoara, Daniel Stanciu, a confirmat primul transfer al grupării bănăţene. Este vorba despre Daniel Popescu, un fundaş provenit de la Oţelul Galaţi. O altă mutare aproape de a fi realizată este sosirea pe Dan Păltinişanu a lui Ianis Zicu.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce o un incendiu a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
3
Eveniment
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.
Capitală Culturală
Autoritățile județene din Timiș au organizat vineri seară „Balul Mocioni”, eveniment festiv dedicat monumentului istoric din Foeni, Timiș, care este revitalizat în această perioadă. Cu sprijinul unei asociații din Timiș și parteneri din Islanda, conacul Mocioni a fost deja pus în valoare, prin activitățile educaționale și conexe care au avut loc și încă se desfășoară în Timișoara dar și în Foeni. Constructorii sunt, însă, în întârziere, iar cei de la Consiliul Județean Timiș i-au notificat că vor exista penalități după 30 aprilie.