Meteorologii anunţă că, de vineri seară până sâmbătă la ora 22.00, va ninge viscolit, iar vântul se va intensifica, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Astfel, vântul se va intensifica în toate regiunile, ajungând la 70-80 km/h, iar la munte la 120 km/h.
Potrivit unui proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari, cetățenii români care fac donații pentru armată ar putea să primească în schimb diferite compensații, inclusiv grade militare. Ministrul Apărării, Mircea Dușa nu este de acord cu această propunere legislativă.
Seismul de cea mai mare anvergură rămâne însă cel de la Banloc din 12 iulie 1991, atunci când, la ora 14.37, seismografele indicau o magnitudine-record de 5,7 grade pe scara Richter şi 8 grade pe scara Mercalli. Zeci de clădiri au fost afectate, înregistrându-se totodată şi o victimă.
ARAD - După câteva zile de temperaturi extreme,
Aradul a primit avertizare de caniculă pentru
astăzi şi mâine.
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.