An de an, cele mai noi gadgeturi pun stăpânire pe iubitorii de tehnologie. Iar anul 2017 nu se dezminte, „promițându-le” fanilor de astfel de obiecte o mulțime de noutăți: ecrane mai bune, durată de viață mai mare a bateriilor, dar și actualizări importante ale sistemelor de operare, pentru a le face mai rapide.
CES 2016 (Consumer Technology Association 2016) este unul dintre cele mai așteptate târguri de electronice din lume. Organizat în aceste zile la Las Vegas, evenimentul reunește cele mai noi și interesante gadgeturi realizate nu doar de companii celebre, ci și de inventatori aflați la început de drum. Acestea sunt cele mai interesante exponate ale CES 2016.
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.