tion.ro Web analytics

Peste 12 mii de români primesc anual acest diagnostic iar, de multe ori, pe cât este de înfricoșător, pe atât este de plin de preconcepții. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a lansat o campanie prin care îndeamnă la mai multă compasiune din partea celor din jur. În contextul în care, frecvent, pacienții cu cancer pulmonar sunt întrebați „ai fumat?”, FABC îndeamnă la „cum te pot ajuta?” ca alternativă.
În a treia joi a lunii noiembrie este marcată „Ziua națională fără tutun”, în România. Monica Marc, medic pneumolog la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, unitate sanitară aflată în prima linie în lupta cu Covid-19, transmite că „fumătorii sunt mai vulnerabili la infectarea cu virusul SARS-COV 2”, referindu-se inclusiv la cei care „au trecut” pe țigara electronică.
Fumați? Vreți să continuați acest obicei? Mai gândiți-vă! Un doctor pneumolog din Timișoara vă „taie pofta”. Să începem cu mai multe riduri pe care le fac fumătorii, cu infecțiile pulmonare și pneumoniile de care fumătorii se îmbolnăvesc de trei ori mai repede, să mai vorbim de faptul că dependența de nicotină se află pe locul 99 (pe o scară de la 1 la 100, în care o sută este cea mai înaltă treaptă a dependenței) din o sută a substanțelor care provoacă dependență, fiind depășită doar de cocaină și heroină, să ajungem la cancerul pulmonar?

Mapamond

Zeci de morţi în sudul Chinei, după ce o autostradă s-a surpat
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.

Eveniment

UPDATE. Doi polițiști de frontieră, înjunghiați de un traficant de migranți, pe Autostrada Timișoara - Arad
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara. UPDATE. Polițiștii răniți au fost externați 1

România

1 Mai, Ziua Internațională a Muncii. Cum sărbătoresc românii
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 mai 2024, în Timișoara?
Miercuri, 1 Mai, vă puteți bucura de evenimentele din cadrul Târgului de Paști, expoziții sau să mergeți la un spectacol de teatru.

Ştiri din Timiș

Forțele de ordine, pe baricade de 1 Mai și Paști. Sute de polițiști, pompieri și jandarmi vor acționa în Timiș
Pentru ca cetățenii din Timiș să își petreacă ziua de 1 Mai și Sărbătorile Pascale în siguranță, instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile din subordine, vin cu o serie de recomandări și avertizări pentru populație.

România

Președintele Klaus Iohannis se pensionează de la catedra de Fizică
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, potrivit AGERPRES. 3

Ştiri din Timiș

Iulius Town deschis în a doua zi de Paște. Află programul special al magazinelor
Ca în fiecare an, de Paşte, Iulius Town are un orar special.

Eveniment

Incendiu la un tren care mergea pe ruta Satchinez-Periam. Aproape 60 de oameni s-au autoevacuat
Aproximativ 60 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, în urma unui incendiu la un tren R 2625, care staționa în Gara Hodoni.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici