Ordonanță de reținere pentru 24 de ore urmată imediat de mandat de arestare pentru următoarele 29 de zile. Asta a primit bărbatul care, luni dimineață, a târât un jandarm cu mașina în timp ce încerca să scape de polițiști.
Poliţiştii au instituit filtre în trei judeţe în încercarea de a da de urma unui bărbat 43 de ani, suspectat că în noaptea de marţi spre miercuri a încercat să îi taie gâtul iubitei sale, într-un apartament din Timişoara.
Poliţiştii au instituit filtre în trei judeţe în încercarea de a da de urma unui bărbat 43 de ani, suspectat că în noaptea de marţi spre miercuri a încercat să îi taie gâtul iubitei sale, într-un apartament din Timişoara.
Mapamond
Cinci oameni au fost răniţi şi sunt acum internaţi în spital după un atac cu o sabie comis de un bărbat de 36 de ani care a fost arestat marţi în apropierea unei staţii de metrou din zona Hainault, din nord-estul Londrei, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În dimineața zilei de marți, 30 aprilie, angajați secției Salubrizare 1 a Retim au protestat în curtea punctului de lucru pe strada Divizia 9 Cavalerie. Aceștia reclamă atât comportament abuziv din partea șefilor, cât și salarii și condiții de muncă nepotrivite.
Ştiri din Timiș
Accident produs între trei autovehicule, marți, în zona Calea Șagului din Timișoara. Șoferul unei autoutilitare a intrat într-o mașină pe care a proiectat-o într-un alt autoturism. În urma impactului, o femeie a fost rănită.
Eveniment
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști, un tânăr bănuit că el este cel care l-a bătut pe un șofer STPT a fost dus la audieri.
4
Ştiri din Timiș
Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, locurile de parcare din Calea Lipovei, de pe strada Silistra, sunt aproape gata. Acestea au fost amenajate în locul unor vechi garaje.
Eveniment
Accident produs marți, la Sânnicolau Mare. O femeie în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un ansamblu de vehicule.
Cinema
Luni, 29 aprilie, la Teatrului Național „I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. Gala a fost prezentată în premieră de actorul de stand-up comedy, Claudiu Teohari (Teo).
Sănătate
Pentru pacientul care parcurge un tratament oncologic, autoîngrijirea poate însemna îmbunătățirea semnificativă a calității vieții. Pe lângă tratament și recuperare, pacienții cu cancer își conștientizează propriile nevoi, iar capacitatea lor de a acționa asupra acestora este foarte importantă, spun specialiștii.