Prefectul de Timiș Eva Andreaș a convocat o ședință pe teren, în care s-a vorbit despre aglomerarea Drumului Național 68A, odată cu venirea iernii. Este vorba despre drumul care leagă orașele Lugoj și Deva (care pornește din DN6 la Lugoj și se termină în DN7 la Ilia, la 15 km de Deva), pe care apar des gropi și pe care se circulă cu o viteză nu mai mare de 50 km pe oră, din cauza camioanelor.
Prefectul de Timiș Eva Andreaș a cerut reprezentanților Poliției să anunțe rute alternative pentru șoferii care coboară de pe autostradă la Margina și se îndreaptă spre Deva, Sibiu, București. Margina este locul unde șoseaua de mare viteză se termină și începe Drumul Național 68A, care, de multe ori, este foarte aglomerat, mai ales în zilele de sărbătoare... Evident, eventualele rute alternative, unele cunoscute deja de șoferii care tranzitează acest drum, nu implică și coborârea de pe autostradă la Margina.
Ştiri din Timiș
Copilașii din mai multe centre de plasament din Timiș sunt invitați la evenimentul „La Crucea lui Isus”, unde vor cânta melodii bisericești, iar, după aceea vor lua prânzul festiv alături de organizatorii de la o asociație creștină din Timișoara. În aceeași zi va avea loc și Marșul Învierii, cu pornire din fața Catedralei Mitropolitane.
Mapamond
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite grav în timpul unui incident armat petrecut în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul Sevran din Seine-Saint-Denis, potrivit AGERPRES.
1
Ştiri din Timiș
În așteptarea Sfintelor Paști, pregătirile din Sâmbăta Mare intră pe ultima sută de metri. În această zi, fiecare detaliu este pus la punct pentru sărbătoarea ce urmează.
Sănătate
Pentru cei care au ținut Postul Paștelui, cel mai greu post al anului bisericesc, revenirea la dieta obișnuită poate crea un șoc pentru organism. În mod tradițional, în Duminica Învierii Domnului, pe masa românului se găsesc cele mai gustoase, dar și consistente, preparate.
Capitală Culturală
Interpreți cunoscuți vor întreține atmosfera de Paște la Ruga Giroceană. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Andreea Voica, Puiu Codreanu și Georgiana Lobonț.
Ştiri din Timiș
Noaptea de Înviere este un moment încărcat de emoție și foarte important pentru credincioși. Astfel, fiecare își dorește să petreacă aceste clipe într-un loc cât mai frumos.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 4 mai, vă puteți bucura de atmosfera de Paști la târgul din centrul orașului.
Capitală Culturală
Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade va prezenta în Veneția, orașul celebrei Bienale de Artă, într-un spațiu vechi de peste 900 de ani, o expoziție apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă, ce aparține artistei Tincuța Marin.