Centrele comerciale din Deva şi Hunedoara își ajustează orarul după cerințele clienților de Paşti. Cum sărbătorile înseamnă cadouri şi multe cumpărături, și supermarketurile țin ușile deschise mai mult timp. Iată programul marilor magazine din Hunedoara în perioada următoare.
Panică în complexul comercial Euro din Timişoara. Angajaţii centrului comercial au dat alarma, după ce au observat flăcări pe acoperiş. La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de pompieri.
Piaţa timişoreană a locurilor de muncă din domeniul comercial se confruntă cu o problemă tot mai des întâlnită în toate domeniile. Este vorba de fluctuaţia de personal, mai ales în ceea ce priveşte angajaţii tineri. Mirajul găsirii unui job de calitate în străinătate goleşte piaţa muncii de lucrători comerciali, mai ales vara.
Liderul grupului consilierilor municipali ai PDL din Timişoara, Ovidiu Ciuhandu, susţine că „acvariul” din Piaţa Operei nu are ce căuta acolo, iar el, dacă se va găsi o soluţie pentru demolarea acestuia, va fi primul care va aproba desfiinţarea acelei construcţii. Ciuhandu a făcut aceste declaraţii, deşi, prin firma sa, a închiriat un spaţiu comercial chiar în mijlocul „acvariului”...
Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
Odată cu creșterea și modernizarea orașului, accesul la servicii de sănătate de calitate devine o prioritate, iar autoritățile locale avansează în acest sens. De la renovarea și extinderea clinicilor existente la construirea unui nou spital municipal, Timișoara își consolidează resursele medicale pentru a răspunde cerințelor oamenilor.
Un copil de 6 ani a fost găsit vineri de polițiștii locali pe o stradă din Timișoara. Era dezorientat și cu probleme de natură psihică. Într-o clipă de neatenție, el ar fi plecat de lângă tatăl său și s-a pierdut.
Parlamentul European a lansat luni dimineață videoclipul de promovare a alegerilor europene din 6-9 iunie. Anul acesta, alegerile se desfășoară sub sloganul „Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine”.
1
Adriana Castaian, profesoară de limba germană: „Copiii ar trebui susținuți să facă ceea ce le place”
Adriana Castaian a studiat limbile germană și franceză la Universitatea de Vest din Timișoara. Primul său loc de muncă este și actualul. Astfel, Adriana Castaian îi învață limba germană pe elevii de la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu, fostul MIU. De asemenea, le predă germana și micuților care frecventează clubul pe care îl deține. Face acest lucru gratuit și spune că primește în schimb dragostea necondiționată a prichindeilor.
ADVERTORIAL. Paștele e #magnifique și nu ar putea fi altfel cu noile arome de babka propuse de Madame Magnifique, brandul care își propune să ofere altceva în materie de brutărie, patiserie și cofetărie.