Avionul din Buziaş va avea, şi el, ziua lui. Deşi stă acolo de aproape 40 de ani, acum a venit timpul ca avionul să-şi sărbătorească şederea în oraşul-staţiune. Aeronava este modelul sovietic al avionului Lisunov, care copiază aproape identic mult mai celebrul Douglas DC3 al aviaţiei americane, poreclit “Dakota”. Ei bine, la Buziaş încep, de vineri, Zilele Avionului, o manifestare aflată la prima ediţie, dar care îşi doreşte să devină o tradiţie.
Ştiri din Timiș
De Ziua Națională a Tineretului, Universitatea de Vest anunță dezvoltarea primelor programe de licență și masterat din domeniul tineretului. Alături de instituții și fundații care au activitatea centrată pe zona de tineret, UVT anunță că va pune la dispoziție aceste programe de studii în premieră națională.
Ştiri din Timiș
Piețele 700 și Doina vor beneficia de investiții după sărbătorile pascale, informează Primăria Timișoara. Modernizarea celor două va costa aproximativ două milioane de lei, iar lucrările vor dura cam o lună.
Ştiri din Timiș
Marți, 30 aprilie, la secția RETIM de pe strada Divizia 9 Cavalerie a pornit o grevă spontană a angajaților, una care până în ultimul moment părea că va duce la neridicarea pubelelor din Timișoara și zona metropolitană pentru câteva zile. Până la urmă, însă, conducerea societății s-a arătat de acord cu cererile angajaților, iar programul de lucru a fost cel normal miercuri, 1 mai.
Eveniment
Un tânăr de 28 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru că a urcat la volan deși băuse și nu avea nici permis de conducere. Acesta a fost prins și controlat de polițiști în localitatea Cenad.
Eveniment
Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un ordin de restricție după ce a intrat în casă peste soția lui, băut fiind, și a bătut-o.
Sănătate
Noua Maternitate Bega a fost intabulată. Acest pas este unul dintre cei necesari pentru a putea deveni operațională. Activitatea în secțiile din noul spital ar putea începe în jurul datei de 1 Iunie.