Vor picta roadele toamnei, apoi se vor înfrupta din ele. Copiii care vor participa în septembrie la aRtelierul de la Timişoara vor deprinde deopotrivă gustul picturii pe pânză şi pe cel al naturii, căci fructele ce le-au servit drept modele vor fi sacrificate pe altarul artei sub formă de salată, pentru micuţi pictori pofticioşi.
Ştiri din Timiș
Aerodromul Cioca de pe Calea Torontalului, aflat în administrarea Direcției de Prestări Servicii a Consiliului Județean Timiș, va fi modernizat. Astfel, ediția de anul acesta a Festivalului Flight nu va avea loc la Cioca. Însă nu mutarea evenimentului reprezintă o provocare, ci heliportul.
Sănătate
8 mai, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian. Medicii atrag atenția asupra simptomelor
„Să nu lăsăm nicio femeie în urmă!”, este motto-ul acestui an pentru femeile care luptă cu cancerul ovarian. Specialiștii atrag atenția asupra pericolului din spatele acestei boli, tocmai din lipsa informării pacientelor. Multe femei, care ajung să dezvolte acest tip de cancer, află tardiv despre existența lui, cât de insidios poate fi, dar și ce pot face pentru a-l preveni sau a-l depista în fazele incipiente. Anul acesta este dedicat informării și prevenirii acestui cancer.
Eveniment
O fată de 13 ani din Timișoara a dat dovadă de spirit civic și de omenie în momentul în care a venit vorba să ajute o femeie căreia i s-a făcut rău într-o stație de autobuz. Fata a fost singura care a sunat la 112. Din fericire, povestea are un deznodământ fericit: femeia a ajuns la spital, după intervenția rapidă a fetei și a echipajului SMURD. Fata însă a rămas dezamăgită din cauza nepăsării celorlalți călători.
2
Ştiri din Timiș
La intersecția străzilor Ioan Mureșan și Cosminului se abandonează frecvent deșeuri, ne-a informat un cititor Tion. Acesta a depus mai multe sesizări cu privire la situație. Deși până la acest moment nu a depistat vreun făptaș, Poliția Locală Timișoara are zona în atenție.
4
România
În data de 8 mai este marcată Ziua Națională a egalității de șanse între femei și bărbați. Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero spune cu această ocazie că femeile încă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul în familie, prejudecăți care ar trebui demontate.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a fost singurul dintre cei 10 candidați la Primăria Timișoara care și-a văzut candidatura contestată. Au fost nu mai puțin de cinci încercări în instanță de a-i bloca prezența pe buletinele de vot din 9 iunie, însă toate au fost respinse definitiv.
7
Mapamond
Președintele Klaus Iohannis se află într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Marți, acesta s-a întâlnit cu Joe Biden, care a lăudat eforturile pe care România le face în calitate de partener.
2
Mapamond
Compania AstraZeneca a inițiat retragerea vaccinului său anti-Covid de pe piață, spunând că face acest lucru pentru că nu mai există cerere pentru el.