tion.ro Web analytics

Administrația Bazinală de Apă Banat a dat amenzi în valoare totală de nu mai puţin de 145.000 de lei unor firme care nu au respectat legislația în domeniul protecției apelor sau a mediului. De asemenea, 11 consilii locale sau persoane fizice au primit avertisment pentru că au realizat o serie de construcții ilegale în zona luciurilor de apă sau pentru că au circulat cu vehicule pe digurile de apărare.
Românii și sârbii nu au reușit încă să se înțeleagă asupra articolelor unui acord care va rezolva problema managementului apelor din zona de graniță, inclusiv a Banatului, dintre cele două țări. Săptămâna viitoare va avea loc cea de-a cincea rundă de negociere pentru semnarea unui nou acord, care îl va înlocui pe cel care era valabil din 1955.
A fost finalizat proiectul pe bani europeni prin care s-a realizat harta de hazard și de risc la inundaţii în bazinul hidrografic Banat. Harta prezintă zonele inundabile din revărsarea cursurilor de apă din bazinele hidrografice Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Aranca şi a afluenţilor direcţi ai Dunării. Pe baza acestor hărţi, Administraţia Naţională „Apele Române” va elabora, până în 2015, planurile de management al riscului la inundaţii.

Ştiri din Timiș

FOTO. Copiii și bunicii din cadrul DAS Timișoara s-au bucurat de daruri de la Iepuraș
Pentru copilașii și bunicii beneficiari ai serviciilor Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Săptămâna Mare a fost una plină de bucurii, cadouri și timp petrecut împreună. Iepurașul a venit la sute de beneficiari ai DAS, cu pachețele pline de bunătăți, flori, muzică și zâmbete blânde, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște.

Ştiri din Timiș

FOTO. Măicuțele de la Mănăstirea Timișeni-Șag au vopsit aproape 1.000 de ouă pentru masa de Paști
În Vinerea Mare, la Mănăstirea de la Timișeni-Șag, lângă Timișoara, măicuțele au vopsit ouăle pentru Paști. Aproape o mie de ouă au fost vopsite printr-un procedeu „bio”, cu coji de ceapă. Ouăle roșii vor fi puse pe masa de Paști, iar unele vor fi date nevoiașilor.

Eveniment

Un muncitor a murit strivit de un utilaj, într-o localitate din Hunedoara
Accident de muncă petrecut joi, în localitatea Petrila din județul Hunedoara. Un bărbat a fost descoperit mort de patronul firmei la care lucra. El ar fi fost strivit de componentele metalice ale unui utilaj.

Capitală Culturală

Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024.

Ştiri din Timiș

Vinerea Mare, o zi de reculegere și post. Slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara
Vinerea Mare, cunoscută și sub denumirea de Vinerea Patimilor, este ziua răstignirii pe cruce a Mântuitorului, o zi de reculegere și de post. În biserici nu se oficiază Liturghii, ci slujbe specifice acestei zile.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 mai 2024, în Timișoara?
Vineri, 3 mai, vă puteți bucura de o plimbare prin centrul Timișoarei.

Eveniment

Trei afgani, arestați în urma incidentului de pe Autostrada Timișoara - Arad în care doi polițiști au fost înjunghiați
În urma cercetărilor în cazul polițiștilor de frontieră înjunghiați de un traficant afgan de migranți, toate călăuzele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. 6

Eveniment

Un șofer s-a răsturnat cu mașina și a fost rănit, pe un drum din Timiș
Accident pe un drum din Timiș, între localitățile Boldur și Ohaba, acolo unde un șofer a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici