tion.ro Web analytics

Ecartul dintre prețurile medii pe metru pătrat de apartamente vechi și locuințe noi din Timișoara este foarte redus: 1.207 de euro versus 1.187 de euro. Prețurile apartamentelor noi s-au majorat cu ”doar” 5%, în medie, în intervalul ianuarie-iunie 2018, dar factori precum rata inflației și costurile de construcție în creștere sunt de natură să le mențină pe o pantă ascendentă, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate.
Majoritatea timișorenilor activi în privința achizițiilor rezidențiale sunt interesați de apartamentele noi: potrivit unui studiu realizat, din totalul cumpărătorilor activi din Timișoara, aproximativ 60% se orientează spre construcții noi. Cu toate acestea, majoritatea achizițiilor sunt făcute pe segmentul locuințelor vechi, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. Care sunt motivele și cum au evoluat prețurile locuințelor vechi din Timișoara în prima jumătate a anului?
Apartamentul vândut la licitație în data de 20 iunie 2018, la un preț de pornire de 40.000 de euro, în condițiile în care prețul său de piață era de 70.000 de euro, are trei camere, este situat în ansamblul rezidențial privat Livezilor Residence din zona de nord-vest a Timișoarei și a fost dezvoltat în strânsă colaborare cu Eugene Estate, companie de consultanță imobiliară. Cu cât a fost vândut apartamentul și cum s-a desfășurat licitația?
În Timișoara, doar 40% dintre tranzacțiile imobiliare care implică locuințe sunt realizate prin intermediul agențiilor imobiliare. Foarte mulți oameni, vanzători sau cumpărători, evită colaborarea cu agențiile imobiliare, din cauza unor experiențe neplăcute din trecut pe care le-au avut cu agenții imobiliari. În aceste condiții, de ce ai alege să lucrezi ca broker imobiliar?
Lansarea programului Prima Casă 2018 a contribuit la creșterea cu 0,7% a prețurilor pe segmentul de apartamente vechi din Timișoara, în luna februarie, față de ianuarie 2018, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. În prima lună a acestui an, față de luna decembrie 2017, creșterea fusese de 0,4%. Ambele valori sunt sub cele medii de anul trecut, de 1% pe lună. Cu toate acestea, programul guvernamental nu mai are impactul din trecut asupra pieței rezidențiale vechi, întrucât prețurile locuințelor depășesc, de cele mai multe ori, pragul de 57.000 de euro.

Ştiri din Timiș

Încă un candidat anunțat pentru președinția CJT: Nelu Balaș, din partea PNCR
Sub sloganul „Împreună pentru județul Timiș”, Nelu Balaș, din partea Partidul Național Conservator Român (PNCR) și-a anunțat intenția de a candida și el la președinția Consiliului Județean Timiș.

România

Copii fără părinți acasă de Paști. Aproape 50.000 îi așteaptă în Timiș și alte județe din zonă
La nivel național, în perioada iunie 2021 – iunie 2022, aproape 14% dintre copiii români au avut cel puțin un părinte plecat dincolo, la muncă. În cifre, asta înseamnă peste jumătate de milion de copii. O anchetă Salvați Copiii arată că cel puțin jumătate dintre părinții care lucrează în străinătate nu vor ajunge acasă de sărbătorile pascale. 39% spun că vor veni acasă la copii, iar 6% sunt indeciși.

România

România înregistrează al treilea cel mai mic preț al energiei electrice din UE
România are luni cel mai mic preţ al energiei electrice din regiune şi al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană, informează Ministerul Energiei, potrivit AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Lucrările de la Conacul Mocioni întârzie, constructorul intră în perioada de penalizări
Lucrările de la Conacul Mocioni din Foeni ar trebui să fie gata marți, 30 aprilie 2024. Acestea, însă, sunt doar la 75%, iar Consiliul Județean Timiș va cere penalități pentru orice zi care depășește termenul. Constructorul estimează că șantierul ar putea fi închis, cel mai devreme, în toamnă.

Ştiri din Timiș

Un nou bloc de locuințe va fi reabilitat la Timișoara. Alte trei, finalizate
Primăria Timișoara anunță că va lansa licitația pentru reabilitarea unui nou bloc de locuințe în Timișoara. Între timp, alte trei au fost finalizate și se așteaptă recepția lucrărilor.

Ştiri din Timiș

Colegiul Național „Ana Aslan”, reabilitat cu aproape 8 milioane de lei prin PNRR
Primăria Timișoara anunță că pregătește licitația pentru reabilitarea Colegiului Național „Ana Aslan“. Prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), clădirea va fi reabilitată termic, dar vor fi lucrări și la acoperiș și în interior. Sunt necesari undeva la 8 milioane de lei.

Ştiri din Timiș

Fritz și-a depus candidatura pentru un nou mandat. Spune că deja există cereri de contestare
Luni, 29 aprilie, în penultima zi în care putea face acest lucru, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Timișoara și Dominic Fritz. Acesta a spus că deja există cereri de contestare a candidaturii, dar că acestea au doar scopul de „a arunca o umbră de ilegitimitate asupra candidaturii”. Cu această ocazie, a fost depusă și lista pentru consiliul local a Alianței Timișoara Unită. 5

Eveniment

VIDEO. Șoferul unui autobuz STPT, bătut de un pasager în Calea Martirilor din Timișoara. Agresorul nu a fost încă prins
Bătaie surprinsă de camerele de supraveghere, la Timișoara. Șoferul unui autobuz a fost bătut de un pasager nervos. Agresorul este căutat în continuare de polițiști. 17

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici