Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit mai multe nereguli la Aeroportul „Traian Vuia Timișoara” (AIT), care pot pune în pericol siguranța pasagerilor. Directorul general al AIT susține că acuzațiile vin în contextul în care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pune presiune pe el pentru a-și da demisia. Spune că măsurile luate au fost „cele mai corecte”.
Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara a deschis, joi, în sfârșit, noul Terminal de Sosiri Externe, în construcție încă de la începutul anului 2019. Era gata încă de la începutul acestui an, dar a stat cu lacătul pe el câteva luni bune. După o gafă cu o vizită anunțată a ministrului Transporturilor, care n-a mai venit, conducerea aeroportului l-a inaugurat joi, cu o cursă din Munchen.
ADVERTORIAL. Aeroportul din Timișoara a fost vizitat de 1.300.000 de pasageri în primele 10 luni ale anului 2019, o creștere cu aproape 100.000 de pasageri față de primele 10 luni ale anului trecut. Pentru că devine un hub de transport important pentru zona de vest a țării, se lucrează intens la un terminal nou pentru ca pasagerii să se bucure de o experiență cât mai lejeră atunci când pleacă sau vin la Timișoara.
Aeroportul Internațional Timișoara a înregistrat o creștere ușoară de pasageri în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și a marcat un record lunar istoric de pasageri, în luna august, au transmis oficialii aerogării timișorene. Totuși, Aeroportul din Timișoara se plasează în clasamentul național în spatele aeroporturilor Otopeni și Cluj.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.