În Duminica de Rusalii, Sala Sporturilor din Recaş s-a umplut de localnici şi de invitaţii lor veniţi să petreacă la Ruga Recăşeană.
Unii dintre hoții din buzunare s-au transformat în lăutari, iar în timpul concertelor din tramvaie se ocupă și de buzunarele și portofelele timișorenilor. Este avertismentul lansat de Cristi Brâncovan, care a postat o înregistrare cu doi acordeoniști despre care există informații că, pe lângă muzică, ar avea și alte îndeletniciri.
Încă de când și-a anunțat candidatura la președinția SUA, Donald Trump a fost ironizat de nenumărate ori. Fie că a fost vorba de emisiuni TV sau de postări pe internet, miliardarul a devenit o sursă excelentă pentru glume. Recent, pe rețelele de socializare a apărut un clip foarte amuzant care-i are drept „protagoniști” pe Trump și un… acordeon.
Sâmbătă, 27 aprilie, au loc lucrări realizate de SDM Timișoara în oraș.
Sâmbătă, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte are loc Harababura Fair. Mai puteți merge la un film, la o lansare de carte și expoziție de fotografii sau la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, scrie Agrepres.
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a anunțat, vineri, că angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Planul anunțat cu aproape un an în urmă pentru Colterm este mai aproape de a deveni realitate. Vorbim de ideea conducerii Primăriei Timișoara de a lua partea de transport și de distribuție din atribuțiile actualei societăți și de a o da unei alte entități. Aceasta entitate, se pare, va fi un serviciu public. Momentan, însă, actuala înțelegere, care expiră în iunie, va fi prelungită până în august.
3
Secția de canotaj a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Timișoara a rămas fără bază de antrenament propriu-zisă odată cu demolările clădirilor ridicate ilegal pe malul Begăi. De atunci, pe rețelele de socializare au apărut mai multe fotografii cu sportivii nevoiți să se plimbe cu echipamentele prin oraș. Acum, reprezentanții primăriei spun că vor să mute secția în baza clubului din Parcul Rozelor.
14
Asociația World Teach, care a înființat un sanctuar pentru victimele traficului de persoane în județul Timiș, a fost reprezentată în Germania, la un congres privind combaterea traficului uman și exploatării sexuale. „Kongress gegen Menschenhandel und sexuelle Ausbeutung”(Congresul privind combaterea traficului uman și a exploatării sexuale) s-a aflat la a doua ediție.
Ziua Internațională a Securității și Sănătății în Muncă este marcată și la Timișoara, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă. Cei de la ITM invită angajatorii din județ pentru o discuție despre importanța prevenirii accidentelor la locul de muncă, iar zece reprezentanți ai firmelor care nu au avut niciun accident de muncă în ultimii 5 ani vor fi premiați de instituție.