Accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe autostrada Timișoara-Arad. Un șofer de tir în vârstă de 24 de ani a ajuns la spital după ce a oprit pe banda de urgență din cauza unei defecțiuni și a fost lovit de un alt autotren. Șoferul care l-a accidentat nu a oprit și a fugit de la fața locului.
Acuzații multiple pe numele unui tânăr de 20 de ani, în Timiș. El a fost reținut pentru 24 de ore după ce a lovit cu mașina o bătrână, iar apoi a fugit de la fața locului. Femeia a murit la spital. iar șoferul a fost prins la câteva zile distanță. A fugit pentru că avea permisul de conducere suspendat.
Detalii șocante legate de accidentul în care a fost implicat un polițist, cu mașina de serviciu, la Timișoara. Bărbatul a lovit de fapt două persoane pe trecerea de pietoni, în timp ce se afla în mașină cu o femeie. Aceasta a fost identificată, nu este polițistă, iar omul legii o plimba cu mașina de serviciu.
Anchetă a polițiștilor timișoreni de la Rutieră în cazul unui coleg de-al lor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Oamenii legii îl cercetează pe acesta pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Totul după ce a lovit un pieton, pe zebră, cu o autospecială de serviciu.
Capitală Culturală
Autoritățile județene din Timiș au organizat vineri seară „Balul Mocioni”, eveniment festiv dedicat monumentului istoric din Foeni, Timiș, care este revitalizat în această perioadă. Cu sprijinul unei asociații din Timiș și parteneri din Islanda, conacul Mocioni a fost deja pus în valoare, prin activitățile educaționale și conexe care au avut loc și încă se desfășoară în Timișoara dar și în Foeni. Constructorii sunt, însă, în întârziere, iar cei de la Consiliul Județean Timiș i-au notificat că vor exista penalități după 30 aprilie.
Ştiri din Timiș
La Timișoara a devenit o tradiție ca sâmbătă, cu o zi înainte de Sărbătoarea Floriilor, să aibă loc o procesiune pe străzile orașului. Aceasta începe de la ora 17, existând două puncte de plecare spre Catedrala Mitropolitană.
Eveniment
Accident cu final nefericit, la Orăștie. O fetiţă de patru ani a fost lăsată nesupravegheată și a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Ea a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Utile
Sâmbătă, 27 aprilie, au loc lucrări realizate de SDM Timișoara în oraș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte are loc Harababura Fair. Mai puteți merge la un film, la o lansare de carte și expoziție de fotografii sau la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
România
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, scrie Agrepres.
România
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a anunțat, vineri, că angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Ştiri din Timiș
Planul anunțat cu aproape un an în urmă pentru Colterm este mai aproape de a deveni realitate. Vorbim de ideea conducerii Primăriei Timișoara de a lua partea de transport și de distribuție din atribuțiile actualei societăți și de a o da unei alte entități. Aceasta entitate, se pare, va fi un serviciu public. Momentan, însă, actuala înțelegere, care expiră în iunie, va fi prelungită până în august.
4