Cătălin Iapă participă deja alături de Nicolae Robu la conferințele de presă pe care primarul le susține la primărie.
„Sunt de câteva zile în primărie. Până acum m-am ocupat de mediul ONG-urilor, am fost președinte la organizația studențească din Politehnică, la Liga AC, după care m-am implicat la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. Acolo am fost președinte două mandate, am organizat proiecte pentru tineret și am administrat Casa Tineretului din Timișoara”, a declarat, pentru tion.ro, Cătălin Iapă. Tânărul consilier este și membru în PNL, dar susține că nu ocupă nicio funcție.
Iapă ar urma să se ocupe de ceea ce se ocupa Robert Kristof. În prezent, Robu are trei consilieri personali, urmând ca în curând să fie ocupat și cel de-al patrulea loc, dar încă nu este cunoscut numele acestuia.
„Consilierii mei personali sunt, în acest moment, Cătălin Iapă, Dorel Borza și Ionuț Nasleu. Urmează să stabilesc și cine va fi cel de-al patrulea consilier. În aceste zile îi voi stabili atribuțiile și lui Cătălin Iapă. În principiu, se va ocupa de lucrurile de care s-a ocupat, înaintea lui, Robert Kristof”, a spus Robu pentru tion.ro.
Dorel Borza coordonează societățile comerciale și RATT, iar Ionuț Nasleu coordonează Corpul de control și antifraudă, Biroul de audit și asigură relația cu Poliția Locală, potrivit edilului-șef.
Citiți principiile noastre de moderare aici!