Calvarul soferilor profesionisti continua: codul portocaliu se mentine pe sosele in weekend

De Marcel Hoster
Calvarul soferilor profesionisti continua: codul portocaliu se mentine pe sosele in weekend
© Calvarul soferilor profesionisti continua: codul portocaliu se mentine pe sosele in weekend (foto: arhiva)
Veste proasta pentru şoferii profesionişti care circulă pe şoselele din Timiş, dar şi din alte judeţe. Compania de Drumuri se vede nevoită să menţină în continuare restricţiile de trafic de pe şosele, din cauza căldurii excesive.

Restricţiile se aplică şi sâmbătă, 15 august, în Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș şi Caraș-Severin și pentru ziua de 16 august în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu, între orele 12 şi 20, ca urmare a avertizării de cod portocaliu de caniculă emis de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru această perioadă.

Aceste restricții se aplică pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Sunt exceptate de la restricţie următoarele categorii: transporturilor de persoane; transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale;transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole.

Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformaţii majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere. Măsura va fi dusă la îndeplinire de către CNADNR cu sprijinul organelor de Poliţie Rutieră.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul

Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet www.cnadnr.ro .

Articole pe aceeași temă:

Weekend canicular in Timis



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase