BC Timisoara s-a autodepasit in dubla cu Oradea, dar nu a obtinut calificarea

De M. Hoster
Reactualizat la:
BC Timisoara s-a autodepasit in dubla cu Oradea, dar nu a obtinut calificarea
Jocul prestat de BC Timişoara este în evidentă creştere, dar deocamdată nu se pot emite pretenţii pentru rezultate extraordinare. O spune chiar Dragan Petricevic, antrenorul echipei, după dubla cu Oradea din Cupa României, aceasta în timp ce antrenorul adversarilor spune că formaţia bănăţeană a fost o surpriză pozitivă pentru el, că l-a uimit jocul dezinvolt din prima manşă. Până la urmă bihorenii au învins şi în partida retur, cu 77 la 70, şi merg spre Final Four-ul competiţiei.

Sala „Constantin Jude” a fost surprinzător de plină, duminică seara, la meciul retur din Cupa României dintre BC Timişoara şi CSM Oradea. Gazdele veneau după meciul tur cu un handicap de 18 puncte şi recuperarea părea extrem de dificilă. Nu a fost să fie, aceasta şi pe fondul unui joc extrem de slab pe alocuri, parcă lipsit de voinţă, al unora dintre jucătorii BCT. „Publicul nu este alături de echipă aşa cum aş dori, acest public nu este Timişoara pe care o ştiu eu”, spune Dragan Petricevic, dar şi o parte din jucătorii care au revenit odată cu el la formaţia alb-violetă. Nu e o scuză, spune tehnicianul, dar deocamdată nu se poate mai mult.

A fost al doilea meci din acest an, a doua înfrângere consecutivă. Nu înfrângeri ruşinoase, ci „obţinute” după un joc bun, mult mai bun decât cel prestat în era Costescu, reuşit cu o echipă aproape total schimbată, cu jucători care se adaptează din mers la noile cerinţe tehnico-tactice. BCT a jucat excelent la Oradea, dar a pierdut, a jucat bine jumătate de meci, destul de prost, cu multe greşeli individuale în a doua parte. Duminică seara s-a terminat tot cu o înfrângere, de această dată la 7 puncte, 77 – 70, după ce în tur diferenţa a fost de 18 puncte.

Primele două reprize au fost destul de bune pentru gazde. Cu câteva triţe bine plasate avantajul a crescut constant, iar publicul a fost satisfăcut de ce a văzut pe teren. Oradea nu a cedat iniţiativa şi a recuperat, primul sfert terminându-se la 20 – 18. Repriza a doua a fost una echilibrată, cu Timişoara parcă mai plină de viaţă. S-a intrat la vestiare cu un avantaj de trei puncte de partea gazdelor: 39 -36.

Cu siguranţă şi doar o victorie, fără recuperarea diferenţei din tur, ar fi mulţumit publicul. Din păcate partea a doua a întâlnirii s-a schimbat total. Numărul greşelilor individuale a crescut semnificativ, unele chiar de începători. „Nu putem avea pretenţii, acum se schimbă, ei vin la o echipă nouă, se adaptează mai greu, jucătorii americani sunt aşa, au o primă perioadă de joc bun, după care urmează moleşeala din cauza schimbului de fus orar”, îşi apăra Petricevic oamenii.

Totuşi, unele greşeli sau lipsa de apetit în apărare nu pot fi aşa de uşor trecute cu vederea. Meritul orădenilor a fost că au reuşit să-l „încuie” pe Zlatko Jovanovic, sufeltul şi principalul marcator de la BCT. Odată pus la punct, el nu a mai ajutat echipa la fel ca în prima parte. Ceea ce s-a văzut şi pe tabela de marcaj.

Repriza a treia consemna deja avantajul oaspeţilor, cu 62 – 58. La fel a fost şi în cea de a patra repriză şi meciul s-a terminat cu un 77 – 70 pentru CSM Oradea, un avantaj care nu poate fi contestat de nimeni.

Zlatko Jovanovic rămâne fruncea bănățenilor, el a avut duminică 21 de puncte, fiind urmat de Conley – 16, Radulovic – 12, şi Gacesa – 10

„Am jucat bine şi la Oradea şi aici. Astăzi am stat un pic mai mult la conducere. Dar cred că se vede, noi însă nu suntem încă omogenizați. Trebuie să ţineţi cont că nu am jucat cu orice echipă, este Oradea, liderul campionatului. E o echipă care are cel mai stabil lot, nu a schimbat niciun jucător până acum și are o bancă mult mai lungă. Ei au trei jucători români de calitate, de Naţională, care susţin şase străini de supercalitate”, a declarat Dragan Petricevic. În continuare el insistă asupra necesităţii unui public incendiar, alături de echipă, lipsa oamenilor care să încurajeze echipa fiind una dintre cauzele pentru care sportivii săi nu sunt la randament maxim: „Nu vreau să mă iau de cineva, să acuz, ci doar constat. Diferența s-a făcut și la nivel de sală. Oradea a avut o susținere mult mai bună. Credeți-mă, am lacrimi în ochi când trebuie să spun aceste lucruri. Nu caut un alibi, așa cum am venit, pot să și plec, nu e nicio problemă. Dar din păcate, ca timișorean trebuie să spun că diferența a fost făcută și de galerii. În momentele-cheie, galeria orădenilor a susținut frenetic echipa, în timp ce ceilalți suporteri parcă nici nu se aflau în sală. Din păcate, asta nu e Timișoara cu care sunt eu obișnuit”, a încheiat Petricevic.

Antrenorul orădenilor, Cristian Achim, a declarat că a fost surprins de jocul celor de la BC Timişoara. În mod pozitiv, dar a remarcat şi el căderea inexplicabilă din retur faţă de jocul de la Oradea. „Trebuie să recunosc, Timişoara a arătat mai mult decât mă aşteptam. Era o echipă nouă, cu un antrenor nou, în schimbare, cu un joc schimbat tactic. Am fost surprins în retur, cu câtă dezinvoltură a jucat Timişoara. Vă spun sincer, dacă acelaşi joc l-ar fi avut şi în retur, nu ştiu ce să zic…. calificarea ar fi fost în cumpănă, cred că ne-am fi calificat greu”, spune Achim.

Cupa e istorie pentru BCT, urmează acum ceea ce e cu adevărat important pentru Petricevic, returul campionatului. Duminica viitoare, la „Constantin Jude” vine BCMU Piteşti, de la ora 20.

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !