BC Timisoara pierde la Ploiesti la doar patru puncte diferenta

De M. Hoster
BC Timisoara pierde la Ploiesti la doar patru puncte diferenta
© TION: BC Timisoara pierde la Ploiesti la doar patru puncte diferenta
BC Timişoara nu a reuşit să învingă în deplasarea de la Ploieşti, fiind destul de aproape, pe final, de egalare şi o victorie. Nu a fost să fie şi s-a terminat CSU Ploiești – BC Timișoara 71-67 (17-13, 19-21, 18-12, 17-21).


Timişorenii au început mai bine partida și au condus la o diferenţă de 6 puncte la mijlocul primului sfert (10-4). Superiori la recuperări, ploieștenii au câştigat primul sfert, dar fundașii timişorenilor au răspuns bine în sfertul doi, astfel că la pauza mare scorul era unul strâns, care oferea multe oportunităţi pentru jumătatea secundă: 36-34.

Timișoara a trecut în avantaj imediat după revenirea de la vestiare, la scorul de 37-36. Asesoft câștigă sfertul al treilea și intră în ultimul sfert cu avantaj: 54-46. Formația timişoreană s-a apărat mult mai bine în sfertul decisiv – a primit două puncte în șase minute, având câteva posibilități de a trece în avantaj. Jucătorii lui Petricevic s-au apropiat la 56-55, 61-60, 65-63, însă campionii s-au păstrat în avantaj, pe un final de aruncări libere, și au obținut victoria cu care au șanse mari să termine sezonul regular pe locul întâi.

Pilcevic a avut cele mai multe puncte – 13, fiind urmat de Jovanovic – 16 puncte, şi Persic – 9 puncte.

„Am pierdut la mare luptă acest meci, pentru că ne-a lipsit luciditatea pe final. Rămân optimist pentru că mai avem două săptămâni de luptă pentru playoff și Cupa României: nu sunt mulțumit cu aceste două înfrângeri, dar dacă e să remarcăm ceva din punct de vedere uman, atunci putem vedea că echipa noastră luptă până la capăt și de aceea merită sprijinită în continuare. Pe de altă parte, valoarea individuală ridicată a unor jucători de la Ploiești a făcut ca gazdele să marcheze din poziții grele și să se impună. Încercăm să reparăm ceea ce greșim și să menținem același spirit de luptă cu care să ducem bătăliile până la capăt”, a declarat Dragan Petricevic, antrenorul BC Timișoara, după meci.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !