BC Timisoara castiga in stil mare in fata celor de la U Cluj

De M. Hoster
BC Timisoara castiga in stil mare in fata celor de la U Cluj
Baschetbaliştii de la U Cluj au suferit prima înfrângere de la jumătatea lunii decembrie, iar cei care au reuşit-o au fost cei de la BC Timișoara. Formaţia lui Petricevic a făcut-o în stil mare, cu coş de la jumătatea terenului pe ultimele secunde de repriză, cu recuperări şi lovituri de trei puncte numeroase. Sâmbătă, a fost, la sala „Constantin Jude”,  BCT – U Cluj: 91 – 77.

Victoria realizată de BCT în partida cu U Cluj păstrează Timişoara cel puţin în zona şanselor teoretice la un play-off. Spre deosebire de alte partide, gazdele au început mai slab, dar au jucat extraordinar, spectaculos, pe final. Au fost extrem de multe triţe, majoritatea aparţinându-i lui Zlatko Jovanovic.

După primul sfert, Clujul conducea cu 20-14. Jocul Timişoarei a crescut considerabil, repriza a doua a adus revirimentul gazdelor care au întors scorul. La pauza mare s-a intrat cu scorul 43-37. Nu putem să nu menţionăm coşul realizat aproape de la jumătatea terenului de Anthony Lee Ingram, pe ultimele secunde ale primei jumătăţi. O lovitură care a ridicat enorm moralul echipei, care a evoluat extraordinar în cea de a doua parte a întâlnirii.

Au fost recuperări în propria „căciulă”, dar şi în atac, coşuri spectaculoase şi numeroase lovituri de trei puncte. Jocul nu s-a rupt total, bănăţenii au ţinut constant distanţa undeva la 6 – 10 puncte. La finalul reprizei trei a fost o diferenţă de şase puncte.

Repriza a patra a fost în prima parte un galop de sănătate pentru timişoreni, dar clujenii nu au cedat aşa de uşor. Jocul BCT a fost totuşi mai bun decât al adversarilor, iar aceasta s-a văzut şi în teren. Până la urmă s-a terminat totul bine şi scorul final a fost 91 – 77.

Zlatko Jovanovic nu a avut adversar în ceea ce priveşte titlul de cel mai bun jucător, el a marcat 32 de puncte. L-a urmat Conlej, cu 23, respectiv Lăpuşte, cu 12. La oaspeţi, cel mai bun a fost, de departe, Branko Cuic, ex-timişoreanul care a terminat partida cu 23 de puncte înscrise.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !