Baricada nu mai e, amintirea ramane! Primaria va marca 30 de ani de la Revolutia din ’89, pe Martirilor

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
9Comentarii
Baricada nu mai e, amintirea ramane! Primaria va marca 30 de ani de la Revolutia din ’89, pe Martirilor
© foto: arhiva
Pe Calea Martirilor, în locul unde a existat până nu demult baricada albastră care adăpostea magistrala Colterm, în urmă cu 29 de ani mai mulți demonstranți au blocat tancurile trimise în oraș de la unitatea din Giroc. Unii au cerut păstrarea baricadei în memoria celor care au luptat pentru libertate, dar reprezentanții PMT susțin că uriașa construcție era, de fapt, un pericol public, iar pentru revoluționarii din 1989 se va pregăti altceva.

Baricada din Calea Martirilor este deja istorie. Lucrările pentru demolarea ei au ținut cam trei luni, dar în cele din urmă s-a reușit desființarea acesteia. Muncitorii Colterm, cei care au lucrat de fapt în zonă, au descoperit abia la demolare că uriașa construcție din tablă reprezenta un pericol public.

În urmă cu aproape 29 de ani, mai exact în seara zilei de 17 decembrie, pe Calea Girocului din Timișoara au fost deschise focuri de armă împotriva demonstranților. Documentele oficiale spun că din ordinul generalului Gușe Ștefan, militarii de la U.M. Lugoj, sub comanda maiorului Paul Vasile, s-au deplasat în Calea Girocului cu misiunea de a recupera cinci tancuri blocate de demonstranți în acea zonă. Militarii au ajuns până la intersecția Căii Girocului cu strada Lidia, unde au dat peste o baricadă ridicată de manifestanți, făcută din firobuze.

Pentru că nu au putut continua, aceștia au format un dispozitiv de apărare în semicerc, grupat în jurul a două TAB-uri, în poziție de luptă. Din toate informațiile adunate a reieșit că militarii aflați în dispozitiv au primit ordin să deschidă focul de armă împotriva manifestanților. Jurnalul acțiunilor de luptă spune că la fața locului au ajuns și militari din Arad, care au avut misiunea să depresureze cele cinci tancuri blocate și să asigure retragerea lor.

Mai mulți demonstrați au fost răniți sau chiar uciși atunci, iar unii timișoreni au asociat construcția care adăpostea magistrala Colterm cu baricada creată de manifestanții de acum 29 de ani. Ei susțin că acel loc este un simbol al Revoluției din Decembrie 1989.

„E prea mult să spunem că baricada a fost simbolul Revoluției. S-au întâmplat acolo lucruri importante, inclusiv tragice, și trebuie să ducem mai departe memoria celor care au murit, alții și-au riscat viața pentru libertate. Asta trebuie s-o facem. Dar lucrul acesta nu era potrivit să fie făcut menținând acel obiect care reprezenta și un pericol. Noi nici nu ne-am dat seama cât de mare era pericolul efectiv. Abia când s-a intervenit pentru a se face pregătirile pentru demolare, pentru desființare, s-a văzut cât de superficial au lucrat cei ce-au realizat-o”, a explicat primarul Timișoarei.

Edilul-șef spune că baricada din Girocului nu a fost mai bine făcută decât porțile de intrare în oraș de pe Lugojului și Aradului, cea din Lugojului omorând un tânăr în urmă cu un an, la fântâna din 17 septembrie.

„Nu a fost mai bine făcută nici într-un caz. Haideți să ne uităm că au fost copaci sănătoși smulși din rădăcini la acea furtună și alături erau copaci șubrezi care au fost neafectați. Au fost niște vârtejuri, au fost variații foarte mari ale vitezei vântului pe zone restrânse, dacă ar fi fost expusă la aceleași solicitări această poartă…Păi s-au îngrozit cei care au urcat în ea și au văzut cum erau făcute sudurile. S-a lucrat două zile să se sudeze țevile, pentru a nu se decupla în momentul în care se deconectează”, a mai spus Nicolae Robu.

Primarul susține că evenimentele petrecute pe Calea Girocului în urmă cu 29 de ani vor fi amintite printr-o inscripție pe o tablă, cel mai probabil, aceasta urmând să fie făcută anul viitor, când vor fi marcați 30 de ani de la Revoluția anticomunistă din Decembrie 1989.

„Nu prin păstrarea unui obiect care reprezenta un pericol pentru vieților oamenilor și, în plus, arăta și foarte rău, ci printr-o inscripție pe care o vom face pe o tablă, probabil din marmură. O să vedem. Nu vă pot spune acum exact cum vom marca memoria acelor evenimente și acelor oameni, dar vă garantez că vom face lucrul acesta. Nici o clipă nu m-am gândit că nu vom face asta. La anul se va finaliza”, a conchis Robu.

Rămâne de văzut dacă cele spuse de primar vor fi puse în practică anul viitor, mai ales că de câțiva ani se tot promite un monument dedicat eroilor Revoluției din ’89 în spatele Catedralei Mitropolitane. Acesta ar fi trebuit să marcheze 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989.

Articole pe aceeași temă:

foto: Constantin Duma
S-a lucrat din greu la demolarea construcției uriașe de pe Calea Girocului, încă de joi dimineață. Baricada albastră care ascundea magistrala Colterm a fost coborâtă, joi, în doar 10 minute, susțin reprezentanții primăriei, iar vineri se va trece la amenajarea intersecției, pentru ca traficul să poa...
TION: Timisoara nu va avea un nou monument la 25 de ani de la Revolutie: se face concurs de solutii!
Dacă în cursul acestei veri reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că în luna decembrie vom avea un nou monument dedicat Revoluţiei, realizat de sculptorul Luigi Varga, ba chiar aleşii locali şi aprobaseră o sumă de bani pentru respectiva lucrare, circa 175.000 de euro, acest lucru nu se va întâ...
TION - Noul monument dedicat Revolutiei de la Timisoara, la inaltime in vecinatatea Catedralei
La nivelul Primăriei Timişoara se pun la punct în prezent ultimele detalii legate de achiziţia şi finanţarea noului monument dedicat Revoluţiei din 1989, care ar urma să fie înălţat în centrul oraşului – înălţat la propriu - în vecinătatea Catedralei Mitropolitane. Timişorenii ar putea admira noua l...



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor