Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, Vetișan Andrei Nicolae a fost acuzat de viol și adus în fața magistraților Judecătoriei Timișoara care au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele: În data de 02.09.2017, în jurul orelor 14.00, pe raza localității Peciu Nou, în apropierea blocurilor 484, în curtea fostei creșe din localitatea Peciu Nou, jud. Timiș, inculpatul Vetișan Andrei Nicolae ar fi întreținut cu o persoană vătămată minoră (în vârstă de 5 ani) acte sexuale orale, fără ca aceasta să poată înțelege semnificația actelor la care este supusă și fără a exista un consimțământ valabil din partea sa. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi a stabilirii răspunderii penale”, au transmis procurorii.
Aceștia precizează că „punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
[related-post post_id=”1891808″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!