Autocar rasturnat in localitatea Pustinis, judetul Timis

De F.M.B.
Reactualizat la:
15Comentarii
Autocar rasturnat in localitatea Pustinis, judetul Timis
Un autocar, care transporta muncitori la o fabrică din Timișoara, s-a răsturnat în apropierea localității timișene Pustiniș, luni dimineața. Dintre cei 18 pasageri care au fost răniți, nouă au fost duși la spital, cu ambulanța.

Autocarul, în care se aflau 25 de persoane, se deplasa în direcția Timișoara, când a ratat urcarea pe un pod din localitatea Pustiniș și s-a prăbușit într-un pârâu.

Șoferul mașinii a declarat că, la momentul accidentului, nu mai răspundeau comenzile din bordul autocarului.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale ambulanței. Dintre cei 18 răniți, nouă au fost transportați la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, restul refuzând îngrijiri medicale.

În acest moment polițiștii au deschis o anchetă pentru a cerceta circumstanțele  în care s-a desfășurat accidentul. 

În urmă cu câteva săptămâni, un autocar al aceleiași companii s-a răsturnat pe drumul Timișoara – Lipova, în apropiere de localitatea Fibiș. Atunci șase persoane au fost rănite, iar circulația pe șosea a fost blocată mai bine de o oră.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor