Aualeu Teatru – 10 ani de poveste: de la teatrul de garaj, la casa din copac

De S.P.D.
Aualeu Teatru – 10 ani de poveste: de la teatrul de garaj, la casa din copac
© TION - Aualeu Teatru – 10 ani de poveste: de la teatrul de garaj, la casa din copac
În urmă cu 10 ani, câțiva actori deschideau, la Timișoara, Umbrele pentru lacrimi. Era o Timișoară în care toate teatrele erau de stat și se stătea în ele pe scaune roșii, moi. Iar ei erau câțiva actori care și-au ” lipit diplomele de actori în toaleta din curte, de lemn, clasică de țară(…). Le-am scos de la secretariat tocmai pentru acest motiv”, după cum declară chiar ei.

Un teatru privat, independent, în Timișoara, un teatru ”de garaj și curte” , cu 200 de butuci pe post de ”scaune roșii”, părea atunci o nebunie. Un vis, o joacă de copii, o iluzie. ”Nebunia” lui Ovidiu Mihăiță și a colegilor săi ”auălei” durează de 10 ani, a crescut frumos, e o insulă de bine și teatru în mijlocul orașului, aproape neverosimilă. Dar nu e o iluzie. Acum, la aniversare, Auăleu Teatru s-a pregătit pentru publicul său cu Circus Mundi, Casa din Copac și Ferma Acustică.

„Când faci ceva din inimă, când te apuci de ceva pentru că așa îți cere sufletul, conștiința, asta este vrerea ta, mașiniștii lumii te ajută fără să îți dai seama. În cazul nostru toate s-au potrivit.
Așa am început Auăleu Teatru de Garaj și Curte pe atunci, și-a început povestea fără să știe ce urmează să vie, un drum cu gropi și bariere, cu pante și serpentine, cu dulcegării și tentații, cu foame și încăpățânare, cu voioșie și copilărie, cu bucurie și încredere, într-un garaj de 20 mp și în curtea casei de pe Hașdeu nr.5, în spatele Gării de Nord din Timișoara, vizavi de intrarea sportivilor pe Stadionul CFR, un loc potrivit pentru teatru, nu? Toți apropiații ne spuneau că nu va veni nimeni niciodată acolo. Au greșit. Voi, publicul, veneați pe biciclete sau pe jos, sau mulți veneați cu un taxi, vă dădeați jos nedumeriți, neștiind dacă ați ajuns unde trebuie. Că era cald sau frig, felinarul era aprins, între timp ni l-au furat din Scârț, și unul din noi vă îndruma spre curte sau garaj”, rememorează ”auăleii”.

În acest moment, Auăleu Teatru este ”compus din: Ioan Codrea, Marian Ionuț Pîrvulescu, Armand Iftode, cel mai slab actor, 48 kg, Andrea Wolfer, Cristine Cizmaș, Ovidiu Mihăiță și în unele spectacole apar Costin Bleotu, Cari Tibor, Andrei Racolța, Cristian Popescu, Dan Bunea și Norbert Lovasz.

Cei 10 ani de Auăleu Teatru vor fi sărbătoriți, cu spectacole, în perioada 6-10 mai 2015.

„În 10 ani am jucat peste tot: în garaje, în curți interioare, case părăsite, baruri, birturi, cluburi, bodegi, beciuri mucegăite, sub poduri, în corturi militare, piețe publice, hoteluri, pe munte, la sat, în parcuri, în foișoare, în camioane, multe scene improvizate, dar încă nu pe o plajă la răsărit de soare, ar fi o locație de adăugat în itinerarul nostru teatral. În 10 ani de zile am participat la nenumărate festivaluri care aveau selecționeri plătiți să vadă spectacolele. Maxim de două ori a venit cineva să ne vadă spectacolele pe cont propriu, să plătească din buzunarul propriu, să ne cunoască pentru că așa dorea. Un selecționer trebuie sunat, chemat, invitat, gâdilat, îmbuibat, astea cu “-at”. Un spectator vine pur și simplu pentru că așa dorește. Și ați venit, de pretutindeni.
După 10 ani am încheiat-o definitiv cu festivalurile care acordă premii, sunt o minciună sfruntată și nu folosesc nimănui”, mai spun actorii teatrului Auăleu.

Programul aniversar ”Un deceniu de Auăleu” cuprinde:

– în 6 și 7 mai, Circus Mundi. După spectacol, „torturi și licori”, promit artiștii;

– în 8 mai, Casa din Copac, „în sala mare cu locuri pentru public pe canapele şi după o expoziţie din arhiva Auăleu cu fotografii, afişe, recuzite, păpuşi, aparate de scenă, reclame şi scrisori”;

– în 9 și 10 mai, Ferma acustică, iar „după, un concert cu Cari Tibor la pianina din Scârţ”.

Toate spectacolele încep la ora 20.30, biletul costă 25 de lei, iar rezervări de locuri se fac la tel. 0751 892 340. Rezervările sunt, dacă nu obligatorii, necesare și inspirate, căci locurile în teatru de pe str. Arh. Laszlo Szekely nr. 1 sunt puține.

Special pentru acest eveniment, Mary Stroe a desenat tricouri aniversare personalizate. Iar „în garajul de la Scârț care s-a transformat în magazie, nu îl mai folosim pentru spectacole, avem 50 de scaune comode de catifea roșie, un sistem audio, 50 de aparate de iluminat și multe alte asemenea elemente care așteaptă o sală mai mare pentru voi. Lucrăm la asta, este doar o chestiune de timp”, mai dezvăluie, într-un frumoasă scrisoare aniversară adresată spectatorilor, actrița Christine Cizmaș. Și tot ea spune: „Cortina e roșie. Sala să fie plină cu voi. Noi să jucăm frumos și să ne bucurăm împreună de cei 10 ani petrecuți împreună … și când a fost greu și când a fost greu”. La mulți ani, Auăleu!

Foto credit: Auăleu Teatru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase