Armata prelungeste concediul celor de la BC Timisoara

De M. Hoster
Armata prelungeste concediul celor de la BC Timisoara
© Foto: Arhiva
Baschetbaliştii de la BC Timişoara vor avea vacanţă prelungită, aceasta după ce armata a ”ocupat” sala în care primul adversar din an, Steaua Bucureşti, joacă meciurile de acasă. Tergiversarea vine după ce şi meciurile cu Ploieştiul, din cupă, au fost, de asemenea, amânate.


BC Timişoara îşi va amâna cu încă patru zile debutul oficial în 2015. Aceasta, din cauză că partida din prima etapă a returului, Steaua – BC Timişoara, programată iniţial la 14 ianuarie, a fost amânată la cererea clubului militar, pentru că Armata Română a programat săptămâna viitoare o serie de festivităţi în Sala Regimentului de Gardă, unde ar fi urmat să se joace meciul.

Până la urmă meciul va avea loc marţi, 3 februarie. Ceea ce nu e neapărat ceva rău pentru timişoreni, violeţii vor lega atunci două deplasări, cea de la Târgu Mureş, unde va juca pe 31 ianuarie, şi cea din Bucureşti.

Ca urmare a acestei modificări, anul 2015 începe cu trei amânări pentru BCT, după ce ambele partide din sferturile de finală ale Cupei României, cu CSU Ploieşti, au fost reprogramate în martie. Formaţia timişoreană va apărea în faţa spectatorilor proprii la meciul din runda secundă a returului, derbiul BC Timişoara – Timba, de duminică, 18 ianuarie, la ora 18.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !