Adjuncţii de la Poliţia Timişoara se cer în pensie

1Comentariu
Adjuncţii de la Poliţia Timişoara se cer în pensie
Comisarii şefi Dorel Cojan şi Doru Spătaru, două piese grele din Poliţia Timişoara, ambii adjuncţi ai şefului PMT, au cerut să fie trecuţi în rezervă.

Surprinzătoarea veste a făcut imediat vâlvă în toată Poliţia Timiş, mai ales că ambii s-au arătat interesaţi, în urmă cu câteva zile, să-şi depună candidaturile pentru şefia IPJ Timiş, respectiv Poliţia municipală.

Cert este că ei şi-au depus dosarele de pensionare imediat după ce au fost ameninţaţi cu destituirea, de către şeful IPJ Timiş, Cristinn Lăpădat, care voia mai puţină violenţă în stradă. Surse neoficiale susţin că cei doi au asigurate posturile de conducere la Poliţia Comunitară, organism ce urmează să fie înfiinţat şi la Timişoara.

“Nu ajung peste 30 de ani de activitate în poliţie? Trebuie să lăsăm locul şi altora, mai tineri”, a afirmat Doru Spătaru, încă adjunct al PMT, responsabil pe linie de judiciar.

Dorel Cojan, specialistul în ordine publică, spune că: “Postul meu s-a restructurat, potrivit noii scheme de organizare. Dosarul trebuie aprobat de minister, după care voi mai vedea”.

Cât despre o eventuală plecare la Poliţia Comunitară, Cojan a fost rezervat în afrimaţii, spunând că încă nu ştie ce va face. Pentru postul rămas vacant la Poliţia municipiului Timişoara, urmează să fie organizat un concurs, potrivit comisarului Şerban Pittner.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor