ACS Politehnica joaca din nou cu Petrolul Ploiesti, de aceasta data in Cupa Romaniei

De Marcel Hoster
ACS Politehnica joaca din nou cu Petrolul Ploiesti, de aceasta data in Cupa Romaniei
© Foto: arhiva
Timişoara va juca, pentru a treia oară în acest an într-un meci oficial, cu cei de la Petrolul Ploieşti. Cele două echipe se vor întâlni şi în optimile Cupei României, după ce ACS Poli a trecut de ploieşteni în Cupa Ligii, iar luni vor juca în campionat. Partida va avea loc la finalul lunii octombrie.

Sorţii au decis, miercuri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal: ACS Poli Timişoara va juca împotriva celor de la Petrolul Ploieşti în optimile Cupei României. Va fi al treilea meci oficial din acest an între cele două cluburi, după cel din Cupa Ligii şi cel de luni, din campionat. Primul meci disputat a fost cel de la Timişoara, în care alb-violeţii au trecut, cu 1 – 0, de ploieşteni, în Cupa Ligii. Partida din Cupa României va avea loc într-o singură manşă, tot la Timişoara.

Iată programul optimilor de finală ale competiţiei: CFR Cluj – FC Viitorul II Conmstanţa; Astra Giurgiu – FC Brașov; SC Bacău – ASA Târgu Mureș; FCM Baia Mare – Steaua Bucureşti; ACS Poli Timişoara – Petrolul Ploieşti; Concordia Chiajna – CSMS Iași; FC Botoșani – FC Viitorul Constanţa; Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti.

Programarea individuală a meciurilor nu a fost stabilită, dar acestea vor avea loc într-o manşă unică, în perioada 27 – 29 octombrie, cu excepţia jocurilor televizate.

Alte articole pe aceeași temă:

ACS Poli Timisoara va avea un adversar in plus la meciul de luni cu Petrolul Ploiesti: gazonul



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase