ACS Poli Timisoara, peste 1 milion de euro din bugetul local pe 2017, chiar de Ziua Timisoarei

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
36Comentarii
ACS Poli Timisoara, peste 1 milion de euro din bugetul local pe 2017, chiar de Ziua Timisoarei
© Tion: ACS Poli Timisoara, peste 1 milion de euro din bugetul local pe 2017, chiar de Ziua Timisoarei
Echipa de suflet a primarului Nicolae Robu primește, după doi ani de pauză, bani din bugetul local. Vorbim despre o sumă de 5 milioane de lei, adică peste 1 milion de euro. Primarul Nicolae Robu a înaintat o rectificare bugetară în ședința festivă de consiliu local organizată cu ocazia Zilei Timișoarei.

Edilul-șef a așteptat un certificat fiscal de la ANAF, pentru a putea aloca bani clubului de fotbal. Zilele trecute, Robu spunea că cei de la ANAF au fost de acord ca echipa de fotbal să-și plătească datoriile către stat eșalonat, vreme de trei ani, urmând să achite câte 50.000 de euro lunar.

„Asociația Club Sportiv ACS Poli Timișoara este club sportiv de drept privat, înființat în anul 2012 în municipiul Timișoara, fiind constituit ca persoană juridică fără scop patrimonial, în care Timișoara are calitatea de membru asociat. ACS Poli Timișoara reprezintă un proiect fotbalistic susținut de instituții publice – membre ale asociației – prin Consiliul Local al Timișoarei, Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica Timișoara. (…) Clubul ACS Poli solicită, din valoarea totală a bugetului calculat în sumă de 19.327.800 de lei, o contribuție financiară de la bugetul local pentru anul competițional 2017-2018, în sumă de 12.527.800 lei, din care pentru perioada semestrului II din anul financiar-bugetar 2017 se solicită suma de 6.045.680 de lei”, se arată în referatul ce însoțește proiectul de hotărâre aflat joi pe mesele consilierilor locali.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, în secțiunea de funcționare a Biroului Sport-Cultură, pentru „Sport și programe sportive” este disponibilă suma de 3.196.150 de lei, fiind angajată deja, până în prezent, prin contracte de finanțare acordate unor structuri sportive/organizații și alte proiecte, suma de 2.258.250 de lei, rămânând un buget disponibil de 937.900 de lei.

„Având în vedere dosarul de finanțare al ACS Poli, va fi înaintat în Consiliul Local Timișoara un proiect de hotărâre prin care Executivul propune alocarea către ACS Poli a unei contribuții financiare pe anul financiar-bugetar 2017, din partea Municipiului Timișoara, în suma de 5 milioane de lei, din bugetul local. Având în vedere că din suma de 937.900 lei se vor propune finanțări în semestrul II 2017 pentru proiecte sportive proprii ale primăriei, pentru care este necesară suma de 537.000 lei, rezultă că se pot disponibiliza 400.000 de lei, la care este necesar să se suplimenteze prin rectificare de buget suma de 4,6 milioane de lei, pentru asigurarea alocației bugetare necesare aprobării finanțării programului sportiv al ACS Poli Timișoara”, se mai arată în referatul pentru rectificarea bugetului local.

Situația la ACS Poli Timișoara este în continuare delicată. Jucătorii nu și-au primit salariile de câteva luni, iar clubul alb-violet are datorii de peste 1,5 milioane de euro. Săptămâna trecută, ANAF a luat din conturile echipei suma de 700.000 de euro, bani ce reprezentau drepturile de televizare, cu care oficialii ACS Poli sperau să poată plăti salariile.

Consilierii locali urmează să discute pe marginea proiectului de rectificare bugetară.

UPDATE. ACS Poli a rămas fără bani din bugetul Timișoarei. Robu: Nu știu ce se întâmplă cu echipa

Echipa de suflet a primarului Nicolae Robu nu mai vede niciun leu din bugetul local, cel puțin deocamdată. Consilierii locali nu au fost de acord cu alocarea banilor, mai era nevoie de un singur vot pentru ca rectificarea bugetară să treacă.

Deși proiectul a fost supus la vot de trei ori (!), acesta nu a întrunit condițiile pentru a fi transformat în hotărâre de consiliu. Au fost 13 voturi „pentru” și două abțineri, în sală fiind prezenți doar 15 consilieri.

Au votat pentru rectificarea bugetară toți liberalii – Radu Dimeca, Simion Moșiu, Grigore Grigoroiu, Adrian Lulciuc, Daniela Mariș, Adelina Tîrziu, Lorenzo Barabas, Nicușor Alin Sîrbu, Lucian Căldărariu și Constantin Ștefan Sandu. Ilare Bordeașu, Farkas Imre și Marcov Zlatiborca au fost și ei de acord ca Poli să primească peste 1 milion de euro din bugetul local. Gabriela Popovici, singurul consilier din partea PSD prezent la ședința festivă de joi, s-a abținut însă de la vot, la fel ca și alesul Marius Dugulescu.

S-a discutat zeci de minute despre finanțarea pentru ACS Poli Timișoara. După ce a picat rectificarea bugetară, iar clubul alb-violet a rămas fără 4,6 milioane de lei din bugetul local, aleșii locali au mai avut o șansă: să aloce 900.000 de lei, banii rămași la Capitolul Sport Cultură, către ACS Poli. S-au contrat mult pe subiect, primarul Nicolae Robu explicând tot ce credea că se poate explica, dar până la urmă proiectul a fost retras de edilul-șef, de teamă că nu va trece și nu îl va putea repune la vot.

„Neaprobându-se rectificarea de buget, sunt disponibili doar 900.000 de lei care pot fi alocați, altfel proiectul prevedea un contract pe 5 milioane de lei pentru anul 2017. Neavând rezervă bugetară decât pentru 900.000 de lei, evident că nu se poate pune problema să se angajeze cheltuieli care nu au prevedere bugetară. Un prim amendament ar fi să se înlocuiască suma de 5 milioane cu 900.000 de lei. Vă rog să conștientizați ce pagubă s-ar produce în cazul în care s-ar închide porțile. Nu se poate altfel, sunt restanțe salariale, vine a cincea lună, jucătorii, după trei luni de neplată, pot cere să devină liberi de contract. Există clauze în contract că niciun ban provenit de la bugetul local nu poate fi folosit pentru a se plăti datorii, nici către stat, nici salarii, ci absolut toți banii se folosesc pentru plăți spre înainte, de la momentul semnării contractului în față. Tot ca măsură de protecție se cere nu cont distinct, dedicat numai banilor de la bugetul local, pentru a fi mai ușor de făcut controale”, le-a explicat Robu consilierilor locali.

Dacă echipa nu primește finanțare de la bugetul local, edilul-șef susține că ACS Poli ar trebui să-și înceteze activitatea.

„Din 2015 nu s-a mai dat niciun ban public, dar acum, după modificarea Legii 69 prin OUG, se spune explicit că pot fi finanțate de către administrațiile publice locale structuri sportive de drept privat. (…) Fără acești bani clubul nu poate funcționa. Noi nu mai avem când să alocăm alți bani, pentru că până în septembrie nu mai facem ședință de consiliu. Răul cel mai mic ce-l pot face este retragerea proiectului, așa mai rămân două șanse să fie supus la vot. Prin urmare, retrag proiectul de pe ordinea de zi! Îmi pare rău că de ziua Timișoarei avem un moment așa de amar, mă gândesc că poate trebuie scoasă pe bursă echipa”, a conchis Robu.
Articole pe aceeași temă:

Tion: Primaria Timisoara pregateste banii pentru ACS Poli, datoriile se platesc in rate lunare
Se pregătește o primă alocare de fonduri din bugetul local către ACS Poli Timișoara, în această săptămână, după doi ani de pauză. Primarul Nicolae Robu speră să obțină marți certificatul fiscal de la ANAF, iar alocarea s-ar putea face în plenul festiv care se ține de Ziua Timișoarei. Cât despre datorii, primarul Nicolae Robu susține că se vor plăti eșalonat, timp de trei ani, câte 50.000 de euro, lunar. Primarul Timișoarei nu știe exact...



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor