Zeci de migranti isi fac veacul prin parcurile Timisoarei

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
26Comentarii
Zeci de migranti isi fac veacul prin parcurile Timisoarei
© foto: Politia Locala Timisoara
Polițiștii locali își ocupă nopțile făcând curățenie prin parcurile Timișoarei. Nu este vorba despre o curățenie în adevăratul sens al cuvântului, ci despre cea de migranți. Oamenii legii au găsit nu mai puțin de 28 de migranți în ultimele două nopți în parcurile Carmen Sylva și Silistra.

Trei grupuri de migranți s-au instalat în parcurile orașului în ultima perioadă. Un grup de 15 persoane, din care cinci minori, a fost găsit în dimineața zilei de joi în Parcul Carmen Sylva. Ei le-au spus polițiștilor că vin din Irak, dar nu aveau niciun document asupra lor, așa că au ajuns la Secția 3 Poliție pentru cercetări.

Alte trei persoane, tot din Irak, au fost găsite în noaptea de joi spre vineri, aproape de miezul nopții, pe strada Silistra. Irakienii, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, au încercat să fugă, dar nu au apucat. Au fost duși la Secția 5 Poliție.

Un alt grup, format din zece persoane, a fost găsit în Parcul Silistra. Printre ele erau și șase minori. Cu toții au ajuns la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil – Timișoara.



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor