Realizările şi performanţele Blue Gene P au fost prezentate în cadrul “Zilelor Academice IBM pentru Universităţile din România”, acţiune ce are loc la Timişoara.
“Pentru cercetări în domeniul calcului de înaltă performanţă cu aplicaţii în rezolvarea problemelor complexe, Universitatea de Vest din Timişoara dispune de un supercalculator IBM BlueGene P care permite dezvoltarea de noi paradigme de programare, prelucrarea multi-criterială a volumelor mari de date şi analiza lor după modele bazate pe context. Aceasta deschide noi oportunităţi pentru inovaţie, pentru realizarea unor cercetări de vârf în domeniul monitorizării condiţiilor de mediu, a resurselor naturale şi al gestiunii rapide a datelor din sistemele economice, financiare, de sănătate şi de administraţie. Nu în ultimul rând, colaborarea cu IBM permite îmbunătăţirea şi diversificarea ofertei curriculare pentru toate cele trei cicluri de studii (licenţă, master şi doctorat) şi în consecinţă creşterea nivelului de pregătire al absolvenţilor conform cu cerinţele pieţei”, a declarat Prof. dr. Viorel Negru, prorector în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Deţinerea acestui supercomputer a ajutat la câştigarea unor proiecte europene, utilizarea Blue Gene P oferind noi oportunităţi de cercetare. “Sunt deschise noi oportunităţi pentru inovaţie, pentru realizarea unor cercetări de vârf în domeniul monitorizării condiţiilor de mediu, a resurselor naturale şi al gestiunii rapide a datelor din sistemele economice, financiare, de sănătate şi de administraţie”, a mai declarat Viorel Negru.
Dezbaterile ediţiei din acest an ale manifestării IBM Academic Days au abordat subiecte de interes atât pentru mediul academic, cât şi pentru întreaga comunitate ştiinţifică din România. Discuţiile purtate pe durata celor două zile ale acestui forum au vizat: Rolul universităţilor în perspectiva unei Planete mai Inteligente; Prezentarea noilor programe şi resurse alocate de IBM procesului de formare a specialiştilor IT; Securitate cibernetică; Resurse şi soluţii informatice pentru studenţi şi profesori; Eficientizarea tehnologiilor educaţionale; Sisteme de învățare dinamice și autonome.
Pentru a răspunde provocărilor de astăzi, sunt necesari specialişti cu o bună pregătire profesională. Compania americană a anunţat la sfârşitul anului 2012 lansarea unei serii de programe pentru a susţine pregătirea studenţilor din domeniul IT pentru piaţa muncii viitorului şi reducerea deficienţelor ce se manifestă în prezent în crearea competenţelor IT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!