Tragedia din Colectiv: basistul trupei Goodbye to Gravity a murit

De T. Ex.
Tragedia din Colectiv: basistul trupei Goodbye to Gravity a murit
© Basistul trupei Goodbye to Gravity a murit (foto: Mediafax)
Basistul trupei Goodbye to Gravity, Alexandru Pascu, a murit, miercuri seara, pe aeroportul din Paris, după ce a fost transferat de la Spitalul Floreasca din Capitală. Tânărul de 33 de ani a fost grav rănit în incendiul din 30 octombrie din clubul Colectiv. Numărul celor care au decedat în urma acestei tragedii a ajuns la 51.

Alexandru Pascu a fost transferat miercuri de la Spitalul Floreasca la o unitate sanitară din Franța. El a murit însă pe aeroport, la Paris, unde aeronava cu care a fost transportat a aterizat în jurul orei 19.30, informează Mediafax.

Tânărul basist, fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă, a fost internat, în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în urma incendiului din clubul Colectiv.

Și săptămâna trecută, familia lui Alexandru Pascu a vrut să îl transfere la un spital din Germania, dar starea basistului se înrăutățise și exista riscul să apară complicații în timpul transportului.

Chitariştii trupei Googbye to Gravity, Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, au murit în 30 octombrie, la scurt timp după incendiul din clubul Colectiv. Bateristul trupei, Bogdan Enache, a decedat în 8 noiembrie, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum.

Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma incendiului din 30 octombrie, din clubul Colectiv, ajuns la 51.

Articole pe aceeași temă:

Solistul trupei Goodbye to Gravity, în stare gravă cu arsuri şi intoxicaţie



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase