Tractorist beat implicat intr-un accident de circulatie, la Tormac

De Raoul Jurchela
Tractorist beat implicat intr-un accident de circulatie, la Tormac
© Tractorist beat implicat intr-un accident de circulatie, la Tormac (foto: arhiva)
Accident de circulație, sâmbătă, în localitatea timișeană Tormac. Un bărbat de 43 de ani s-a urcat beat la volanul unui tractor și a ajuns pe contrasens unde a lovit un autoturism care circula regulamentar.


Bărbatul de 43 de ani a băut bine înainte de a se urca la volanul tractorului. A plecat apoi la plimbare cu acesta și, într-o depășire, a intrat pe contrasens.

„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 43 de ani, din comuna Tormac, în timp ce conducea un tractor s-ar fi angajat în efectuarea unei depăşiri, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe sensul de opus de mers. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tractorul nu era înmatriculat în vederea circulaţiei pe drumurile publice, iar bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, poliţiştii au procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului tractorului rezultând o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, povestesc polițiștii timișeni.

Tractoristul s-a ales acum cu dosar penal pentru că a pus în circulație un vehicul neînmatriculat, pentru că nu avea permis, dar și pentru că s-a urcat beat la volan.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase