Tineri cercetati penal dupa ce au fost prinsi ca furau alcool si mancare din magazine

De Raoul Jurchela
1Comentariu
Tineri cercetati penal dupa ce au fost prinsi ca furau alcool si mancare din magazine
Dosare penale pentru furt pentru patru tineri cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, la Timișoara. Ei sunt cercetați de polițiști după ce au fost prinși că au furat alcool și mâncare din două supermarketuri.

Primul dosar este în lucru la Secția 1 Poliție Timișoara. Oamenii legii îi cercetează pe trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani bănuiți de furt din societate comercială. Cei trei au fost reținuți de agenții de pază ai unui supermarket după ce au trecut de casa de marcat cu mai multe sticle cu alcool pentru care nu au plătit. Au fost însă depistați de agenții de pază, care au anunțat imediat poliția.

Al doilea caz s-a petrecut pe raza Secției 1 Rurale Timișoara, în localitatea Giroc. De această dată un tânăr în vârstă de 25 de ani a trecut de casa de marcat cu mai multe produse alimentare pentru care nu a plătit. Agenții de pază l-au depistat și au anunțat poliția.

În ambele cazuri prejudiciul, care ajunge la aproximativ 500 de lei, a fost recuperat în totalitate și a fost returnat reprezentanților societăților comerciale. Toți cei patru tineri s-au ales acum cu dosar penal pentru furt.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor