Timişul are un nou subprefect. În fapt, este o revenire pe post. De vineri, postul lăsat liber de Eugen Dogariu va fi preluat de un specialist pe această funcţie, este vorba despre Zoltan Marossy. El este pentru a patra oară pe acest post, Marossy fiind înalt funcţionar public, deci şi apt „procedural”, dar şi pregătit profesional pentru această funcţie. Conform Ordinului de numire, el se va afla temporar pe postul de subprefect, am aflat de la prefectul Mircea Băcală. Acesta a citit şi ordinul de numire pe funcţie a noului său coleg. Cel mai bine, (re)venirea ca şi subprefect a lui Marossy a fost prezentată chiar de cel în cauză.
„Ceea ce pot spune în acest moment este că nu voi fi nevoit să cer o acomodare de două – trei luni pe post”, a declarat Zoltan Marossy, care este pentru a patra oară pe scaunul de subprefect.
În ultima perioadă el a lucrat în cadrul Consiliului Judeţean Timiş, la Departamentul de Investiţii.
Marossy a mai declarat că alegerile din decembrie vor fi una dintre principalele preocupări pe care le avea, odată cu noua numire. Activitatea de subprefect este una care îi place, fiind unul dintre motivele pentru care a acceptat provocarea, a mai declarat acesta.
„Cred că la data de astăzi evident că urmează alegerile din decembrie și acestea trebuie organizate în așa fel încât în Timiș ca întotdeauna să fie lumea mulţumită, probabil că acesta este motivul pentru care am fost întrebat dacă nu aş dori să revin la Instituţia Prefectului. De ce am revenit? Pentru că îmi place, este o activitate în care te poți ocupa de mai multe domenii. Sunt priorități pe care pe marginea programului de guvernare le simți ca fiind necesare în Timiș, pe când alții care fac această activitate pun accentul pe controlul legislativ sau pe situațiile de urgență, eu întotdeauna am considerat că pentru dezvoltarea judeţului este necesară şi respectarea programului de guvernare cu specificităţile locale. Am avut o discuție cu domnul prefect, voi prelua în totalitate activitatea de coordonare a alegerilor. Așa este și conform fișei tehnice, iar de luni mă uit peste dosar, marți mă întâlnesc cu factorii decisivi și așa mai departe”, a mai declarat Marossy.
Articole pe aceeași temă:
Subprefectul Eugen Dogariu – in preaviz
Dogariu deschide lista candidatilor PSD Timis la Senat. Candidatii la Camera Deputatilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!