Timisul a ramas in urma cu inovarea

De Valentin Rusu
1Comentariu
Timisul a ramas in urma cu inovarea
La nivelul Regiunii V Vest şi în Timiş nu stăm deloc bine cu inovarea. Regiunea V Vest este destul de jos, are o rată de 8-9 ori mai mică de brevete de inovare pe cap de locuitor decât media la nivel de România. Asta deşi Timişoara are universităţi puternice, multinaţionale, de unde ar putea izvorî inovarea. O posibilă cauză este proasta finanţare.

România a agreat ca în viitor să investească 2 la sută din PIB pentru inovare. La Consiliul Judeţean Timiş a avut loc o dezbatere pe această temă, de Ziua Timişeană a Calităţii.

„Ziua este menită să promoveze, să întărească şi să crească cultura calităţii, o cultură care se creează în timp şi care este construită prin cumulul oamenilor, instrumentelor şi procedurilor pe care le folosim. Trebuie implicată toată societatea civilă în acest demers şi toţi actorii importanţi ai ei, publici şi privaţi”, spune Marian Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Tema aleasă este inovarea ca factor de îmbunătăţire a calităţii produselor, serviciilor şi proceselor, ambele contribuind la eficienţa şi competitivitatea activităţii noastre. La dezbatere au participat oameni de afaceri, reprezentanţi ai mediului universitar şi societatea civilă.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor