Timisorenii au sarbatorit in stil frantuzesc la Bal Musette

De George Morgan
Reactualizat la:
Bal Musette pe malul raului Bega
Bal Musette pe malul raului Bega
Institutul Cultural Francez din Timişoara a sărbătorit miercuri seara Ziua Franţei. Timişorenii au fost invitaţi, de la ora 21.30, pe terasa clubului Rriver Deck, pe malul canalului Bega, să retrăiască perioada de sfârşit de secol XIX, început de secol XX, printr-un bal musette.

Bănăţenii s-au îmbrăcat şi ei în costume de epocă, obligatorii la acest eveniment, au cântat şi au învăţat să danseze vals vienez, polka, mazurka sau cadril, alături de opt dansatori profesionişti de la Carnet de Bals din Paris.

Dansatorii i-au făcut pe timişoreni să retrăiască prin dans atmosfera seducătoare şi lipsită de griji a balurilor „musette”. În ciuda caniculei, cei prezenţi s-au bucurat de seara în stil franţuzesc, oferită de Institutul Cultural Francez din Timişoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !