Timisoara va avea zece locuri de joaca speciale pentru copiii cu handicap

De Roxana Deaconescu
3Comentarii
Timisoara va avea zece locuri de joaca speciale pentru copiii cu handicap
Timișoara va intra în rândul orașelor cu locuri de joacă speciale pentru copiii cu dizabilități. Au fost identificate zece parcuri în care se vor face lucrări, urmând ca în perioada următoare să fie stabilite și investițiile necesare pentru a putea fi cumpărate echipamentele speciale.

Proiectul de hotărâre inițiat de consilierul local Romanița Jumanca a avut trecere în ședința consiliului local de marți. Deși inițial era vorba despre cinci parcuri în care să fie amenajate locuri de joacă speciale, consilierii locali au aprobat o listă cu zece locuri de joacă, care să poată fi folosite de copiii cu handicap din oraș.

Vorbim despre locurile de joacă de pe strada Dunărea, din parcul din Dacia, din parcurile Frații Constantin, Clăbucet și Adolescenților, dar și despre locul de pe joacă de pe strada Brândușei, din Parcul Petofi, cel de pe Bd. Eroilor de la Tisa, de vizavi de Abator, precum și cel de pe Țintaru și cel de pe strada Academician Remus Rădulescu.

Propunerile sunt ca locurile de joacă aflate în discuție să aibă intrări accesibile pentru prichindeii aflați în scaune cu rotile, să fie vopsite în culori contrastante pentru copiii cu afecțiuni de vedere, să fie dotate cu rampe, cu bănci cu rezemătoare de braț și cu leagăne special concepute pentru scaunele cu rotile – să aibă susținere a spatelui și podele din cauciuc.

Cei mai mici dintre timișoreni care nu au fost atât de norocoși în viață și nu se pot juca cu copiii de vârsta lor perfect sănătoși vor avea motive de bucurie, însă cel mai probabil abia anul viitor. Consilierii locali vor trebui să aprobe acum investițiile necesare, pentru ca reprezentanții primăriei să treacă la treabă și să cumpere echipamentele necesare.

Rămâne de văzut cât de repede se vor mișca angajații primăriei și de când vor putea fi folosite, în sfârșit, aceste locuri de joacă de către copiii cu dizabilități.

Alte articole pe aceeași temă:

Locuri de joaca speciale pentru copiii cu handicap in parcurile din Timisoara



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor