Timisoara va avea 11 brazi din materiale reciclabile, in Piata Libertatii. Cel mai inalt pom de Craciun ajunge la 12 metri

De Adrian Panduru
2Comentarii
Timisoara va avea 11 brazi din materiale reciclabile, in Piata Libertatii. Cel mai inalt pom de Craciun ajunge la 12 metri
© foto: EcoStuff
Primii fulgi de nea deja au căzut în dimineața zilei de duminică, așa că iarna a început și din acest punct de vedere, iar brazii vor începe să-și facă loc în case și în alte spații. La Timișoara, peste mai puțin de o săptămână, 11 brazi din materiale reciclabile vor fi instalați și inaugurați în Piața Libertății. Unul dintre aceștia ajunge la 12 metri.

Reprezentanții EcoStuff România împreună cu voluntari construiesc de zor la Fabrica de Brazi (situată în incinta fostei fabrici de țigări din urbea de pe Bega) cei 11 pomi de Crăciun din materiale reciclabile care vor fi instalați în Piața Libertății din Timișoara. Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 18, instalația #possibiliTREE (care cuprinde cei 11 brazi) va fi inaugurată, în Piața Libertății.

„#possibiliTREE este o instalație de artă urbană, realizată din 11 pomi de iarnă confecționați din materiale reciclabile, care reprezintă o alternativă sustenabilă a Pomului de Crăciun din centrul orașului. Considerăm că există numeroase posibilități de a avea un pom de Crăciun al orașului, fără să fie nevoie să tăiem unul din pădure. Propunem 11 pomi de iarnă sustenabili, realizați cu sprijinul comunității, din materiale recuperate, care pot fi refolosiți/relocați ori de câte ori este nevoie”, transmit reprezentanții EcoStuff.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor